FMI: Lumea se confruntă cu cel mai grav şoc alimentar din ultimul deceniu, iar insecuritatea alimentară se va agrava

Data actualizării: Data publicării:
Rafturi cu alimente în supermarket.
Foto: Getty Images

Lumea se confruntă în prezent cu un şoc alimentar cel puţin la fel de grav cu cel cunoscut în urmă cu peste un deceniu, iar insecuritatea alimentară se va agrava, a avertizat joi Fondul Monetar Internaţional, care a făcut un apel pentru o abordare decisivă şi coordonată, transmite Bloomberg.

Chiar dacă preţurile mondiale la alimente au scăzut în ultimele luni, insecuritatea alimentară este posibil să se agraveze din cauza mai multor factori precum blocajele de aprovizionare, obstacolele care stau în calea recoltelor din Ucraina şi preţurile ridicate la îngrăşăminte şi energie, a apreciat FMI într-un raport publicat joi. Potrivit instituţiei financiare, criza alimentară actuală este cel puţin comparabilă cu cea din 2007-08, care a provocat probleme grave în aprovizionarea cu alimente şi multiple decese şi a generat turbulenţe sociale şi politice.

Un număr de 48 de ţări au fost indentificate ca fiind cele mai afectate de criză din cauza unor presiuni semnificative asupra balanţei de plăţi, insecurităţii alimentare acute, iar cele mai sumbre perspective sunt pentru regiunea Sahel şi alte părţi din Africa sub-sahariană. Pe lângă suferinţele umane, costurile pentru economiile acestor state sunt de ordinul miliardelor de dolari, subliniază FMI, citat de Agerpres.

"Efectele combinate ale creşterii preţurilor la alimente şi energie şi constrângerile de aprovizionare nu doar că reduc standardele de viaţă dar este posibil să majoreze sărăcia şi să reducă creşterea pe termen lung, fiind posibil să alimenteze turbulenţele sociale şi migraţia pe scară largă", subliniază autorii raportului Bjorn Rother, Sebastian Sosa, Lukas Kohler şi Gaelle Pierre.

Perspectivele extrem de incerte, diminuarea stocurilor de alimente şi prognozele negative cu privire la recoltele de orez vor afecta de asemenea pieţele, susţin autorii raportului. Aceasta pe lângă şocurile climatice, conflictele şi pandemia de Covid-19 care au dus la creşterea insecurităţii alimentare în ultimii cinci ani.

În prezent, Fondul Monetar Internaţional se gândeşte la introducerea unu aşa-numite "ferestre pentru şocul alimentar". Noua facilitate a FMI pentru ţările afectate de criza alimentară va fi disponibilă timp de 12 luni de la aprobare. Directorul FMI, Kristalina Georgieva, a spus săptămâna trecută că nu există îndoieli că boardul FMI va aproba, în curând, noua facilitate.

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...