Industria financiară de la Londra, grav afectată de mutarea unei piețe de 1 miliard de euro pe zi din UK în UE, din cauza Brexit

Data publicării:
exterior clădiri City of London, districtul financiar al Londrei, capitala UK
City of London, districtul financiar al capitalei UK. Foto: Profimedia Images

Industria financiară de la Londra a primit o grea lovitură după ce operatorul bursier Intercontinental Exchange Inc. a decis, în urma Brexit-ului, să îşi mute din Marea Britanie în UE (Olanda) piaţa pentru certificatele europene de emisii de gaze cu efect de seră, estimată la o valoare de un miliard de euro pe zi, informează Agerpres.

Preşedintele ICE Futures Europe, Stuart Williams, a spus că decizia de a muta aceste afaceri în Uniunea Europeană va ajuta traderii şi investitorii „să gestioneze riscurile la adresa preţurilor în cea mai eficientă manieră”.

Piaţa certificatelor europene de emisii de gaze cu efect de seră este o componentă cheie a eforturilor UE de combatere a schimbărilor climatice. Într-un comunicat de presă difuzat luni, ICE a precizat că volumul contractelor futures şi opţiunilor tranzacţionate s-a dublat începând din 2015.

Decizia mutării aceste piețe de la Londra în Olanda afectează încercările Marii Britanii de a deveni o forţă în acest domeniu, după Brexit.

Mutarea în Olanda vine după ce perioada de tranziţie de după Brexit s-a încheiat la 31 decembrie 2020, ceea ce a a afectat puternic tranzacţiile cu acţiuni europene efectuate la Londra. Acţiunile europene s-au mutat de la Londra la Amsterdam şi Paris iar unele contracte derivate au părăsit complet Europa în favoarea platformelor de pe Wall Street.

Ultima decizie este o lovitură pentru încercarea guvernului britanic de a deveni un centru pentru finanţarea sustenabilă. În viziunea sa pentru evoluţia sectorului serviciilor financiare după Brexit, ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, a declarat că vrea să facă din Marea Britanie „un lider mondial în utilizarea finanţării sustenabile”.

Problema principală pentru piaţa certificatele de emisii de gaze cu efect de seră este lipsa unor decizii de „echivalenţă” din partea UE, care ar fi făcut mai ieftin şi mai uşor pentru traderi să continue să facă tranzacţii de la Londra. Chiar dacă oficialii din UE şi Marea Britanie continuă să discute cum să coopereze în viitor cu privire la serviciile financiare, Bruxelles-ul a semnalat că nu se grăbeşte să ofere decizii de „echivalenţă” care ar permite firmelor britanice din Londra să ofere servicii financiare pe piaţa UE.

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...