Licitație pentru primii 63 de km din Autostrada Moldovei. Constructorii trebuie să termine lucrările în mai puțin de doi ani

Data publicării:
utilaje pe un santier de infrastructura
Utilaje pe un șantier de infrastructură. FOTO: Facebook Asociația Pro Infrastructura

Compania de Drumuri a scos la licitație primii 63 de kilometri din Autostrada Moldovei, respectiv secțiunea dintre Ploiești si Buzău. Valoarea estimată a contractelor este cuprinsă între 4,3 și 5 miliarde de lei.

Constructorii interesați de realizarea lucrărilor la cei 63 de kilometri de șosea rapidă pot depune oferte până pe 4 august.

Șefii de la Compania de Drumuri le cer constructorilor să termine lucrările într-un an și opt luni.

Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR: "Încercăm să o facem bună practică, în sensul că toate avizele au fost obținute. La momentul adjudecării vom avea autorizația de construire și toate exproprierile terminate și toate descărcările arheologice terminate. Deja s-au terminat. Exproprierile au început. Am identificat proprietarii. Deci totul merge bine. 

Continuăm și cu Buzău-Focșani, care va ieși undeva în luna august la licitație tot la execuție, iar undeva prin octombrie-noiembrie va ieși și Focșani-Bacău și spre noiembrie Bacău-Pașcani, tot licitație de execuție lucrări".

Sunt prevăzute 6 noduri rutiere, 42 de poduri, pasaje, viaducte, patru parcări cu spații de servicii, care vor avea stații de încărcare pentru vehicule electrice, și două centre de întreținere.

Vor exista perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi.

A7 este principalul proiect propus spre finanțare din Programul Național de Redresare și Reziliență.

Până la finalul anului, șefii de la Drumuri speră să aibă scoasă la licitație întreaga autostradă, până la Pașcani.

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...