Scandiu, beriliu, galiu: metale rare precum acestea au devenit titluri de ştiri şi subiectul ameninţărilor vizând preluarea unor teritorii de către Trump. Dar cum anume aceste materiale au devenit atât de importante pentru economia mondială? Şi ce face UE pentru a-şi asigura aprovizionarea? Acestea sunt întrebări la care răspunde un articol al platformei media European Newsroom, preluată de Agerpres.
Metalele rare şi materiile prime vitale: Uniunea Europeană are nevoie de acestea pentru a-şi promova agenda economică strategică. Totuşi, blocul comunitar este puternic dependent de ţări precum China pentru importuri.
Tipurile de materii
Uniunea Europeană a identificat 34 de materii prime critice. Dintre aceste 34 de materii prime, 17 sunt clasificate drept materii prime strategice. Lista include cobalt, cupru, tungsten, litiu şi nichel.
Materiile prime vitale sunt extrem de importante pentru economia UE. Pentru ele, există un risc crescut de perturbări pe partea de aprovizionare: sursele lor sunt extrem de concentrate şi nu există înlocuitori adecvaţi. „Unele din aceste elemente sunt mai mult sau mai puţin de neînlocuit, sau la costuri ridicate”, spune John Seaman, cercetător la Institutul francez de relaţii internaţionale (Ifri).
Materiile prime strategice nu trebuie confundate cu metalele rare. Acestea sunt un grup de 17 elemente chimice. Este vorba, în principal, de metale iar unele dintre ele nici nu sunt rare. Grupul conţine elemente precum ceriu, europiu, erbiu şi ytriu. Toate metalele rare fac parte din lista UE de materii prime critice.
„Cu cât creşte cererea pentru aceste materiale rare, cu atât oamenii le caută şi cu atât mai mult le vor găsi. Problema constă mai mult în relaţia dintre costurile de extracţie şi preţurile de pe piaţă”, spune Seaman.
De ce are nevoie UE de ele
În luna mai 2024, a intrat în vigoare Actul european privind materiile prime critice. Prin acest act, UE îşi propune să îşi întărească autonomia strategică prin creşterea şi diversificarea aprovizionării.
Actul stabileşte anumiţi parametrii pentru capacităţile interne de-a lungul lanţului de aprovizionare cu materii prime strategice care trebuie atinşi până în 2030: 10% din nevoile anuale ale UE pentru extracţie; 40% pentru procesare şi 25% pentru reciclare. Maximum 65% din nevoile anuale ale UE pentru fiecare material strategic, în orice etapă relevantă a procesării, ar trebui să vină dintr-o singură ţară terţă.
Cererea este aşteptată să crească brusc în următorii ani, pe măsură ce materiile prime critice şi metalele rare sunt esenţiale pentru planurile UE de a se îndepărta de combustibili fosili. Componentele esenţiale ale tranziţiei verzi a UE, precum bateriile sau panourile fotovoltaice au nevoie de aceste materii prime. Similar, ele sunt parte a lanţurilor industriale de aprovizionare şi sunt utilizate pentru a fabrica produse precum telefoane mobile. De ele este nevoie, de asemenea, pentru a dezvolta tehnologii strategice în sectoare precum apărarea.
Un exemplu: Comisia se aşteaptă ca cererea UE pentru baterii din litiu, care echipează automobilele electrice, să crească de 12 ori până în 2030 şi de 21 de ori până în 2050, comparativ cu cifrele actuale.
Cererea UE pentru metale rare, utilizate în turbine eoliene şi vehicule electrice, este aşteptată să crească de cinci până la şase ori până în 2030 şi de şase până la şapte ori până în 2050.
Comisia intenţionează să sprijine un set de aproape 50 de proiecte şi companii în statele membre pentru a-şi atinge obiectivele pentru aprovizionare, procesare şi reciclarea materiilor prime critice.
Marţi, Comisia Europeană a publicat o listă cu de 47 de „proiecte strategice” care include deschiderea de mine de litiu şi tungsten, în cadrul eforturilor sale de a-şi reduce dependenţa crescută de China.
Există surse de aprovizionare în interiorul blocului comunitar?
Uniunea Europeană se poate baza pe statele membre doar pentru o parte din nevoile sale pentru unele dintre materiile prime critice. În prezent, nu există extracţie de metale rare în Europa, chiar dacă se ştie că există unele depozite.
Portugalia are cele mai mari rezerve de litiu din Europa, se plasează pe locul optulea la nivel mondial şi este singurul producător semnificativ din UE. Extracţia litiului a fost contestată de comunităţile locale din Portugalia.
Confederaţia spaniolă a industriilor materiilor prime (Primigea) crede că Europa are nevoie să deruleze, urgent şi rapid, studii geologice complete pentru a-şi redobândi autonomia pe care a pierdut-o după 40 de ani de dependenţă de resursele străine. Potrivit acestei confederaţii, Spania se numără printre ţările cu cel mai mare potenţial pentru mineritul de materii prime rare.
Este al doilea mare producător de cupru şi mangan din UE. Ca urmare a presiunilor venite de la Bruxelles, care vrea să îşi consolideze autonomia industrială, Guvernul spaniol tocmai a prezentat un plan de accelera explorarea subsolului. „Spania are un subsol foarte bogat”, în special în termeni de „minerale strategice”, subliniază Ester Boixereu, geolog la Institutul Spaniol de Geologie şi Mine (IGME).
Din nou însă extracţia se loveşte de opoziţia populaţiilor locale, îngrijorate de deranjamentele şi impactul asupra mediului al acestor proiecte, în special cu privire la consumul lor mare de apă şi utilizarea substanţelor chimice pentru a recupera metalele din subsol.
Relansarea acestui sector va creşte „riscul de accidente” şi va înrăutăţi „impactul social şi asupra mediului asociat cu activitatea extractivă”, a criticat recent ONG-ul de mediu Prietenii Pământului, denunţând „lipsa de transparenţă” a autorităţilor.
De unde importă UE materii prime?
În prezent, UE îşi asigură cea mai mare parte din materiile prime critice din afara blocului comunitar. De exemplu, în 2024 Turcia a furnizat 98% din borul importat de UE iar China este responsabilă pentru 100% din necesarul UE de metale rare precum europiu, terbiu sau ytriu.
La rândul său, Africa de Sud este responsabilă pentru 71% din necesarul de platină al UE.
Un alt furnizor important este Republica Democratică Congo: 63% din cobaltul mondial, utilizat în baterii şi aliaje pentru industria de apărare şi aerospaţială, provine din această ţară sfâşiată de război.
UE a încercat din greu să îşi diversifice sursele de aprovizionare, dar cu rezultate mixte.
În 2024, Comisia a semnat un memorandum de înţelegere cu Ruanda pentru materii prime vitale. Speranţa Bruxelles-ului era de a-şi reduce dependenţa de China pentru materii precum litiu, cositor sau aur. Ruanda ar urma să obţină finanţare pentru dezvoltarea operaţiunilor minere.
Cu toate acestea, au apărut controverse încă de la început, deoarece luptătorii din Ruanda au fost implicaţi în conflicte într-o regiune de graniţă cu Republica Democratică Congo. Din cauza escaladării militare din regiunea Nord-Kivu, în luna februarie Parlamentul European a cerut suspendarea memorandumului de înţelegere.
Belgia a făcut un lobby intens pentru a impune sancţiuni Ruandei pentru sprijinul oferit grupării de rebeli M23 din Republica Democratică Congo şi suspendarea memorandumului de înţelegere. Totuşi, Comisia susţine că o suspendare ar fi contraproductivă. Între timp, Ruanda a decis săptămâna trecută să întrerupă relaţiile diplomatice cu Belgia.
Citește și: Comisia Europeană va finanţa cu 615 milioane euro trei proiecte de exploatare a mineralelor în România
Sunt Groenlanda şi Ucraina soluții?
Resursele Groenlandei sunt în centrul dorinţelor SUA. Declaraţiile preşedintelui Donald Trump referitoare la preluarea acestui teritoriu danez autonom a declanşat alarma la Copenhaga şi Bruxelles.
Subsolul Groenlandei conţine litiu şi grafit pentru baterii şi elemente din metale rare. Geological Survey of Denmark and Greenland (GEUS) estimează că rezervele de metale rare ale Groenlandei se situează la 36,1 miliarde de tone.
În pofida interesului crescut în mineralele şi materiile rare din munţii şi golfurile Groenlandei, numărul proiectelor de minerit este destul de limitat, potrivit lui Jakob Klove Keiding, consultant şef la GEUS.
„Toate companiile au ambiţia de a deschide o mină, dar nu sunt multe proiecte care sunt pe pragul de a fi concretizate”, spune Jakob Klove Keiding. Industria minieră este responsabilă doar pentru aproximativ un procent din economia Groenlandei. În continuare Groenlanda rămâne aproape neexploatată şi mineralele sunt văzute ca o potenţială trambulină spre independenţă, un obiectiv sprijinit de majoritatea celor 57.000 de locuitori ai insulei.
În realitate este un drum lung de la o licenţă de exploatare până la producţie profitabilă. Provocările administrative, condiţiile arctice dificile şi infrastructura limitată din Groenlanda, printre altele, fac dificilă realizarea de profit din extragerea de materiale rare.
Mai departe în est, Comisia a descris Ucraina drept „o sursă potenţială pentru mai mult de 20 de materii prime critice”.
Ţara produce, în special, trei minerale critice: mangan, titan şi grafit, esenţiale pentru bateriile electrice. În cazul grafitului, Ucraina este responsabilă pentru „20% din resursele globale estimate”, subliniază Biroul francez de studii geologice şi miniere (BRGM).
În subsolul Ucrainei s-ar afla o rezervă de mai multe miliarde de tone de metale rare dar şi alte materiale strategice precum grafit sau litiu. Totuşi, multe dintre aceste depozite sunt amplasate în regiunile estice ale Ucrainei controlate de Rusia.
Ucraina este aproape de semnarea unui acord cu privire la minerale cu SUA. „Unul din lucrurile pe care le facem este să semnăm un acord în foarte scurt timp cu privire la metalele rare cu Ucraina, care au valoare imensă şi apreciem acest lucru”, a spus Trump în urmă cu câteva zile. El l-a presat pe preşedintele Volodimir Zelenski să semneze acorduri economice pentru a despăgubi SUA pentru sprijinul oferit Ucrainei astfel ajutând țara să reziste la invazia Rusiei.
UE a încercat să intre în jocul privind mineralele rare cu Ucraina încă din 2021, când a lansat un parteneriat strategic cu privire la materiile prime. Invazia rusească din 2022 a stopat punerea în practică a planurilor. Ulterior, nu a reuşit să pună la punct un cadru reciproc, aşa că acum blocul comunitar este ultimul venit.
Franţa a anunţat şi ea, la finele lunii februarie, că poartă discuţii cu Ucraina privind accesul la bogăţiile sale minerale, inclusiv pentru uz militar. Discuţiile dintre Franţa şi Ucraina au început în octombrie şi au fost conduse de miniştrii apărării din ambele ţări, a spus ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu.
Spre deosebire de Trump, Franţa nu încearcă să obţină nicio despăgubire sub formă de minerale din partea Ucrainei pentru ajutorul acordat Kievului în războiul cu Rusia, a spus Lecornu.
Conţinutul articolului este bazat pe ştiri ale agenţiilor AFP, ANSA, Belga, dpa, EFE, LUSA şi Ritzau, participante în proiectul enr.
