Preţurile mondiale la alimente au scăzut pentru prima dată în ultimul an

Data publicării:
preturi alimente
Foto: Getty Images

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în luna iunie, pentru prima dată în ultimele 12 luni, o veste bună pentru consumatori, întrucât se diminuează presiunile inflaţioniste, a anunţat, joi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Bloomberg.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna iunie 2021, acest indice a crescut până la 124,6 puncte, de la o valoare revizuită de 127,8 puncte în luna mai.

Scăderea din ultima lună a venit ca urmare a diminuării preţurilor la uleiuri vegetale, cereale şi produse lactate. Potrivit FAO, preţul uleiurilor vegetale a scăzut cu 9,8% în luna iunie, ca urmare a diminuării cotaţiilor la uleiul de palmier, afectate de prognozele privind creşterea recoltei în principalele ţări producătoare. Preţurile la cereale au scăzut cu 2,6% în luna iunie, în principal ca urmare a diminuării cu 5% a preţului la porumb, pe fondul prognozelor privind o producţie peste aşteptări în Argentina şi SUA, iar preţurile la lactate au coborât cu 1%, toate componentele acestui index înregistrând scăderi, în frunte cu preţurile la unt, informează Agerpres.

"Nu cred că impactul acestui declin modest va fi resimţit de consumatori având în vedere toţi ceilalţi factori care continuă să acţioneze", a declarat economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian.

În pofida scăderii din luna iunie, preţurile mondiale la alimente continuă să rămână la un nivel ridicat, fiind cu aproape 34% peste nivelul înregistrat în luna iunie a anului trecut. Preţul produselor vegetale va depinde de evoluţiile meteo în lunile următoare, care vor determina dacă recoltele din Europa şi America de Nord vor fi suficiente pentru refacerea stocurilor. În plus, multe vor depinde şi de importurile Chinei în lunile următoare, a spus Abdolreza Abbassian, menţionând o îmbunătăţire a estimărilor pentru stocurile de porumb ale Chinei.

Este posibil însă ca pe termen mediu să vină noi veşti bune pentru consumatori. Conform unor recente prognoze publicate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), preţul produselor agricole şi alimentare ar urma să înregistreze o corecţie în primii ani ai perioadei 2021-2030.

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Val de controverse după ce copiii Antoniei și ai lui Alex Velea au lansat o piesă. Andreea Raicu, reacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât au crescut fiii lui Ricky Martin! Imagini rare cu gemenii Valentino și Matteo în Argentina
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în jumătate din România
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...