Producția de vin a Franței în 2021 ar putea fi la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, potrivit Ministerului Agriculturii

Data publicării:
Sunset in Sonoma
Producția franceză de vin ar fi cea mai scăzută din 1970, aproape toată fiind afectată de înghețuri. Foto: Getty Images

Producția de vin din Franța ar putea scădea cu până la 30% în acest an, la cel mai redus nivel din ultimele decenii, după ce viile au fost afectate de înghețurile de primăvară și de ploile de vară, a declarat Ministerul Agriculturii, citat de Reuters.

Producătorii de șampanie au avertizat că recolta potențială este redusă la aproximativ jumătate din cauza înghețurilor severe din primăvară, urmate de ploi torențiale de vară care au cauzat ciuperci și mucegai, transmite Mediafax.

În prima sa estimare pentru producția națională de vin, ministerul francez a apreciat că în 2021 vor fi produși între 32,6 milioane și 35,6 milioane de hectolitri, cu 24-30% mai puțin decât anul trecut.

Un hectolitru este echivalentul a 100 de litri sau 133 de sticle de vin standard.

"Producția de vin din 2021 va fi slabă din punct de vedere istoric, sub nivelurile din 1991 și 2017, care au fost, de asemenea, afectați de îngheț sever în primăvară", a declarat Ministerul într-un raport.

Producția generală ar fi cea mai scăzută din 1970, au arătat datele Ministerului, aproape toată fiind afectată de înghețuri.

Între timp, mucegaiul generat de vara umedă a afectat zone precum Champagne, Alsacia și Beaujolais.

Producătorii de vin au estimat anterior că înghețurile pot reduce producția cu o treime.

Producătorii de șampanie spun că practica lor de lungă durată de a adapta oferta cu stocurile din anotimpurile anterioare va preveni orice creștere a prețurilor.

Impactul asupra pieței mai largi a vinului poate depinde de eventuale restricții suplimentare asupra ospitalității și turismului.

În Italia, cel mai mare producător de vin din lume, asociația fermierilor Coldiretti estimează că producția ar putea scădea cu 5-10% în acest an, la 44 - 47 milioane de hectolitri.

Temperaturile ridicate au grăbit recoltarea în sud, în timp ce în nord creșterea strugurilor este întârziată cu aproximativ 10 zile după ploile abundente, a spus Coldiretti.

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță