Recomandare de la nivel înalt pentru statele europene: Mare atenție la măsurile de izolare pe care le impuneți!

Data publicării:
Guvernele europene trebuie să fie selective când vine vorba de izolările din cauza COVID, pentru a limita pagubele economice, spun oficiali ai Băncii Centrale Europene
Un nou val covid ]n Europa. FOTO: Getty Images

Guvernele europene trebuie să fie selective când vine vorba de izolările din cauza COVID, pentru a limita pagubele economice, şi în acelaşi timp trebuie să majoreze cheltuielile publice pentru a susţine companiile şi familiile, au declarat vineri mai mulţi oficiali de la Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.

Mai multe state din zona euro, precum Germania, Franţa şi Irlanda, au introdus în ultimele zile noi măsuri de izolare sau de restricţionare a circulaţiei pentru a lupta împotriva propagării coronavirusului, cu riscul de a slăbi şi mai mult sectorul cheie al serviciilor, care est deja afectat de grava recesiune din primăvară.

"Trebuie să încercăm să învingem virusul fără a închide total economia deoarece consecinţele în termeni de pierdere a activităţii economice sunt foarte foarte grave" a declarat vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, citat de Agerpres.

La finalul reuniunii de joi a consiliului guvernatorilor, BCE a anunţat în mod clar că pregăteşte noi măsuri de sprijinire pentru luna decembrie, în condiţiile în care noile restricţii au generat îngrijorări privind o dublă recesiune în zona euro. Cu toate acestea, oficialii BCE continuă să ceară guvernelor să facă ceea ce este de datoria lor pentru a relansa economia, explicând că rolul politicii monetare este unul limitat.

"Trebuie să ţinem cont de posibilitatea unei majorări a sprijinului bugetar în circumstanţele actuale, deoarece nu este de datoria politicii monetare să majoreze creditele către companiile individuale. Aceasta este o misiune bugetară şi trebuie să încurajăm partea fiscală să îşi extindă intervenţia", a declarat Yves Mersch, membru în consiliul director al BCE.

Chiar dacă majoritatea guvernelor din zona euro au pus la punct mecanisme de garantare a împrumuturile pentru a menţine firmele sănătoase pe linia de plutire, nivelul de îndatorare a crescut puternic iar unele ţări discută în prezent să fie mai selective când vine vorba de acordarea de ajutoare publice. Însă această prudenţă ar putea obliga băncile să fie şi ele mai selective cu acordarea de împrumuturi, ceea ce riscă să declanşeze o criză a creditului în pofida faptului că lichiditatea din sectorul bancar este la un nivel record.

"Este important ca măsurile de susţinere bugetară să fie adaptate în funcţie de ritmul relansării economice. Nu vrem să ajungem într-o situaţie în care reducem rapid stimulentele pentru că aceasta ar provoca o cădere şi mai puternică", a spus Luis de Guindos.

Partenerii noștri
Playtech
De ce POS-urile noi din supermarketuri au cameră foto: răspunsurile date de români, virale
Digi FM
Era om al străzii și avea o zi groaznică la muncă. Gestul banal care i-a schimbat viața peste noapte: „Cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea și picioarele ei interminabile fură toți ochii. Pe plajă sau în rochie minusculă cu tocuri...
Film Now
Christina Applegate a dezvăluit numele starului rock pentru care l-a părăsit pe Brad Pitt: Nu am mai vorbit...
Adevarul
Momentul în care racheta Tomahawk care a omorât 168 de persoane, majoritatea copii, lovește baza iraniană...
Newsweek
Caporal cu 20 ani munciți - pensie militară de 6.100 lei. Pensiile civile, la jumătate și la 65 ani. De ce?
Digi FM
„Nu înțelegem ce s-a întâmplat”. Tragedie fără margini într-o familie, după ce o mamă și-a ucis copiii și s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănânci sardine la conservă în mod regulat. Iată ce spun nutriționiștii
Digi Animal World
Motivul pentru care un cățeluș dormea mereu în același loc. Stăpâna a izbucnit în lacrimi când a aflat...
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Angelina Jolie surprinde fanii cu un bob blond pe platourile de filmare din Londra. Noul look este pentru...