ROBOR stă pe loc de o săptămână. După creșteri susținute timp de 8 luni, indicele se învârte într-un interval redus

Data publicării:
bancnote de 200 de lei rasfirate pe ffond negru
Guvernul vrea să se îmrumute cu peste 5 miliard de lei de la bănci în luna iunie. Foto: Getty Images

Indicele ROBOR la 3 luni s-a menținut joi la 7,93%, valoare constantă începând de vinerea trecută, arată publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Indicele în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă a înregistrat o creștere puternică de la începutul anului și până spre mijlocul lunii august, când a început să scadă.

ROBOR la 3 luni era 3,02% la începutul anului. A urmat o creștere susținută, până la valoarea record de 8,14% în august, nivel nemaiatins din 2010.

Semnalul care a temperat ROBOR

La începutul lunii trecute, în data de 9, guvernatorul BNR Mugur Isăreascu a declarat, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei, că băncile au cam sărit calul cu indicele ROBOR şi s-au dus în sus mult mai mult decât rata de politică monetară.

"Aici iarăşi cred că e nevoie de unele explicaţii. De regulă între rata de politică monetară şi ROBOR există o corelaţie. Deci ROBOR-ul se mişcă în apropierea ratei de politică monetară şi este acest interval sau coridor al ratei de politici 1%. Mai jos este rata dobânzii la depozite de la Banca Naţională şi cu un procent, e mai bine spus, un procent peste rata de politică monetară, este vorba de rata Lombard cu care se acordă credite de ultimă instanţă şi overnight. Şi ROBOR-ul în mod normal se plimbă între cele două pentru că aici se pot finanţa şi băncile şi aşa mai departe. De mai bine de 4 - 5 luni s-a decuplat Robor-ul. Aşa ca să mă exprim mai pe înţelesul dumneavoastră, băncile au cam sărit calul cu ROBOR-ul. S-au dus în sus mult mai mult decât rata de politică monetară. Pentru a înţelege ce s-a întâmplat e nevoie de două lucruri. Unu: acestea sunt dobânzi de piaţă. Şi pieţele au tendinţa aceasta să supra-reacţioneze. Aşa funcţionează pieţele peste tot în lume, mai ales în perioadele de criză, de tensiune. Overreaction este în engleză. Sunt şi alţi termeni: overshoot / undershoot. Deci găsirea punctului de echilibru se face printr-un balans, de multe ori pe extreme", a spus Mugur Isărescu.

Atunci, guvernatorul BNR le-a transmis un mesaj personal băncilor: să se uite cu mai multă atenţie şi la mesajele Băncii Naţionale. El a declarat că "speră şi crede" că atunci ROBOR-ul la 3 luni se va apropia de rata de politică monetară.

Efectele mesajului transmis de Mugur Isărescu

A doua zi, pe 10 august, ROBOR la 3 luni a înregistrat cea mai mare scădere din ultimele 20 de luni, valoarea indicelui reducându-se de la 8,14% la 8,06% pe an.

Începând de atunci, ROBOR la 3 luni a scăzut sau și-a menținut valoarea. Pe 12 august a trecut înapoi sub pragul de 8%, pe care îl depășise la începutul lunii, iar de atunci valoarea indicelui se învârte cu mici variații într-un interval de 0,10%, valoarea actuala fiind de 7,93% unde se menține de 5 zile consecutiv.

Astăzi, 9 septembrie, ROBOR la 3 luni se menține la 7,93%, ROBOR la 6 luni se meține la 8,09%, iar ROBOR la 12 luni a rămas la valoarea de 8,24%.

Având în vedere că a mai existat recent o perioadă de stagnare pentru ROBOR la 3 luni, după mesajul guvernatorului BNR, rămâne de văzut dacă indicele își va continua scăderea, se va menține în jurul valorii actuale sau își va relua creșterea.

Partenerii noștri