Rusia preferă să reducă producţia de petrol în loc să-l vândă statelor care plafonează preţurile

Data publicării:
petrol rusesc
Foto: Profimedia Images

Rusia nu intenţionează să livreze ţiţei sau produse petroliere statelor care implementează un plafon de preţ, a reafirmat luni vicepremierul rus Alexander Novak, transmite Bloomberg. În schimb, aceasta va redirecţiona livrările sale de petrol "partenerilor orientaţi către piaţă" sau va reduce producţia, a informat oficialul rus, într-un comunicat.

Novak a reafirmat astfel poziţia ţării sale în contextul în care ţările din G7 intenţionează să anunţe miercuri la ce nivel vor stabili un plafon de preţ pentru ţiţeiul rusesc. Plafonarea, sprijinită şi de Uniunea Europeană, va interzice companiilor să furnizeze servicii, inclusiv transport şi asigurări, pentru livrările de petrol rusesc oriunde în lume, dacă nu este vândut sub pragul convenit.

UE intenţionează să interzică din 5 decembrie importurile de ţiţei rusesc transportat pe mare şi achiziţiile de produse petroliere din Rusia din 5 februarie. SUA şi Marea Britanie au transmis companiilor lor că vor beneficia de o perioadă de graţie, până în 19 ianuarie, pentru a primi navele ruseşti de transport, cu condiţia ca marfa să fi fost încărcată înainte de intrarea în vigoare a plafonării.

Plafonarea preţului va duce la un declin al investiţiilor şi un "potenţial" deficit în livrările de petrol când un astfel de mecanism este aplicat, susţine Novak.

În prezent, cotaţia barilul de petrol a pierdut toate câştigurile pe care le-a înregistrat la începutul acestui trimestru, când Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii, printre care şi Rusia, au căzut de acord să îşi reducă producţia cu două milioane de barili pe zi.

Analiştii de la Goldman Sachs şi-au redus estimările privind preţul ţiţeiului Brent la finele acestui an cu 10 dolari, până la 100 de dolari per baril. La rândul lor, analiştii de la UBS estimează că rezervele de petrol ar urma să se reducă la finalul anului odată cu scăderea producţiei OPEC+, limitarea exporturilor ruseşti şi sfârşitul utilizării rezervelor strategice americane.

Rusia s-ar putea confrunta cu dificultăţi în găsirea de noi pieţe pentru petrolul său, după ce interdicţia UE va intra în vigoare, conform Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA). Până la sfârşitul lunii martie, Rusia ar putea pierde aproape două milioane de barili pe zi din producţie, faţă de nivelul de dinaintea războiului, iar anul viitor va pompa în medie doar 9,6 milioane de barili pe zi, se arată în raportul IEA.

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...