Secretarul Trezoreriei SUA susține că ar putea fi necesare noi măsuri pentru protejarea depozitelor bancare

Data publicării:
janet yellen vorbeste la pupitru
Janet Yellen, secretara americană a Trezoreriei. Foto: Profimedia

Sistemul bancar american se stabilizează, în urma acţiunilor decisive ale autorităţilor de reglementare, dar ar putea fi necesare noi măsuri pentru protejarea depozitelor bancare, dacă instituţiile mai mici sunt afectate de retrageri de depozite, care ar putea spori contagiunea, reiese dintr-un discurs al secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen, la conferinţa Asociaţiei bancherilor americani, transmite Reuters.

Deciziile Guvernului de a proteja depozitele care nu sunt asigurate la două bănci care au dat faliment şi crearea unei noi facilităţi de lichiditate a Rezervei Federale a SUA (Fed) au arătat "angajamentul de lua măsurile necesare pentru a asigura siguranţa depozitelor care care au făcut economii şi a sistemului bancar", a declarat Yellen.

La câteva zile după ce Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) a închis Silicon Valley Bank şi Signature Bank, Yellen a apreciat că "acţiunile decisive şi în forţă au întărit încrederea opiniei publice în sistemul bancar american şi în protejarea economiei ţării.

"Măsurile luate nu s-au concentrat pe sprijinirea anumitor bănci sau clase de bănci. Intervenţia noastră a fost necesară pentru a proteja în ansamblu sistemul bancar american. Şi acţiuni similare ar putea fi necesare dacă instituţiile mai mici sunt afectate de retrageri de depozite, care ar spori riscul de contagiune", a declarat secretarul Trezoreriei SUA. Oficialul susţine că deciziile FDIC, Trezoreriei şi Rezervei Federale a SUA au redus riscul unor alte falimente bancare.

Decizia marilor bănci de a depozita 30 de miliarde de dolari în First Republic Bank "reprezintă un vot de încredere în sistemul nostru bancar", a adăugat Yellen. Oficialul consideră că este importantă menţinerea unui sistem bancar "dinamic şi divers" pentru a sprijini economia americană, băncile mari, mijlocii şi mici având rolul de a sprijini persoanele fizice şi juridice şi de a spori concurenţa pe segmentul serviciilor financiare.

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine