Statele membre UE au ajuns la un acord privind reforma pieței carbonului

Data publicării:
Panoramă cu o centrală electrică pe cărbune pe timp de zi
Sursă foto: Getty Images

Statele membre UE au aprobat marţi reforme profunde ale pieţei carbonului în blocul comunitar, care ar urma să majoreze costul poluării în Europa în următorii ani şi să reducă mai rapid emisiile de CO2, transmite Reuters.

În urma adoptării reformelor vor fi reduse livrările de permise pe piaţa de carbon mai repede decât s-a planificat, retrăgându-se permisele gratuite pentru industrii până în 2034, şi aducând gradual sectorul maritim pe piaţa carbonului, începând din 2024.

Primul mare sistem global de comercializare a cotelor de emisii de CO2 a forţat din 2005 fabricile şi centralele electrice să cumpere permise când emit CO2, iar reglementarea a dus la reducerea emisiilor din acele sectoare cu 43%.

Potrivit acordului la care s-a ajuns, ritmul de reducere a cotelor propuse se va accelera, urmând să ajungă până în 2030 la o scădere cu 62% faţă de 2005, ceea ce ar permite îndeplinirea obiectivelor UE de reducere a emisiilor.

Din cele 27 state membre UE, 24 au votat în favoarea reformei, Polonia şi Ungaria s-au opus, iar Belgia şi Bulgaria s-au abţinut, scrie Agerpres.

Polonia, care anterior ceruse suspendarea pieţei carbonului sau o plafonare a preţurilor pentru a atenua povara asupra industriei, susţine că politicile climatice ale UE stabilesc obiective nerealiste.

Reforma ar urma să majoreze costurile legate de poluare pentru producătorii de ciment, aviaţie şi transport maritim, iar în urma vânzărilor de permise pe piaţa de carbon vor fi obţinute miliarde de euro, bani care vor fi investiţi de guvernele naţionale în măsuri ecologice.

Cotele de emisii gratuite distribuite industriei grele nu vor fi mai fi acordate din 2034, companiile aeriene le vor pierde din 2026, iar emisiile navelor vor fi adăugate schemei din 2024.

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”