Directorul general Renault România despre o eventuală Dacie electrică

Data publicării:
dacia logo

Grupul Renault nu are încă un proiect legat de prima maşină Dacia electrică, această decizie urmând a fi luată în funcţie de cât de pregătiţi vor fi clienţii să cumpere un astfel de model, a declarat joi directorul general al grupului Renault România, Yves Caracatzanis, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Potrviit acestuia, compania rămâne deschisă în viitor la o astfel de oportunitate, pe măsură ce noile tehnologii vor avansa. al grupului Renault România, Yves Caracatzanis, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

dacia logo

În viitor, automobilele vor fi electrice şi vor avea un grad de autonomie şi conectivitate tot mai ridicat. În cazul Dacia, viitorul rămâne deschis în acest sens, pe măsură ce noile tehnologii vor avansa.

”Va depinde de clienţi, de cât de dispuşi vor fi să cumpere o maşină electrică, iar Dacia s-a pozitionat ca un brand accesibil. Nu avem încă un proiect în acest sens, dar vom vedea in viitor. Tehnologia avansează rapid”, a declarat Caracatzanis.

Directorul general al Renault România a amintit însă că, nu demult, lumea se întreba când vor apărea tehnologii noi pe Dacia, precum cutia de viteze automată sau sistemul de navigaţie.

”Acum câţiva ani, eram întrebat în legătură cu noi tehnologii care vor apărea pe Dacia, precum cutia de viteze automata sau sistemul de navigaţie. Între timp, aceastea au fost implementate”, a subliniat Caracatzanis, citat de News.ro.

Întrebat în legătură cu posibilitatea relocării producţiei Dacia, în cazul în care autostrada Piteşti-Sibiu nu va fi finalizată până în 2021, directorul general al Renault România a subliniat că infrastructura este foarte importantă pentru competivitatea companiei.

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 40,9% în primele două luni ale anului, cel mai mult din Uniunea Europeană, la 15.361 de unităţi, avansul fiind de aproape şapte ori mai mult faţă de cel comunitar, de 6,2%. Livrările Dacia au urcat la nivelul UE cu 10,2%, la 65.624 de unităţi, conferind mărcii româneşti o cotă de 2,9%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații