Doi ani pentru trei kilometri de autostradă

Data publicării:
autostrada

Cei trei kilometri rămaşi de construit vor avea trei benzi pe sens şi vor aduce autostrada dinspre Ploieşti până în Şoseaua Petricani din Capitală.

Constructorrul va avea de realizat şi două pasaje. Unul peste strada Popasului, unde sunt deja ridicați pilonii, şi altul peste calea ferată București - Constanța.

Cu această ocazie trebuie terminate şi nodurile rutiere care leagă autostrada de centura Capitalei şi de drumul care duce spre Moara Vlăsiei.

Cea mai mică ofertă a fost primită de la constructorul italian Serenissima Costruzioni, care nu a mai lucrat până acum în România: aproape 20 de milioane de euro. Cel mai mult au cerut nemţii de la Max Boegl şi românii de la Delta ACM, peste 37 de milioane de euro. Interesaţi de contract s-au arătat şi italienii de la Pizzarotti, care au construit 16 kilometri din şosea.

Până decide Compania de Drumuri cine va aşterne cei trei kilometri de autostradă, vara va fi pe sfârşite. Cu tot cu eventualele contestații, şantierul ar putea fi deschis abia anul viitor, ceea ce duce terminarea lucrărilor spre 2017.

Autostrada Bucureşti- Ploieşti are 62 de kilometri. 56 dintre ei între centura Capitalei şi cea a oraşului din apropiere au fost inauguraţi acum trei ani. Dar pentru că nu este legată de Bucureşti, şoseaua rapidă nu este foarte circulată. Doar 10.000 de şoferi se aventurează zilnic pe ea.

Lipsa unei legături cu Bucureştiul nu este singura problemă. Bucata inaugurată nu are telefoane de urgenţă, parcări şi nici benzinării. Abia vara aceasta compania de drumuri a scos la licitaţie amenajarea spaţiilor de servicii. În plus este amenajată doar o singură ieşire de pe autostradă.

După Snagov, la Gherghiţei va fi a doua ieşire de pe autostradă. Se construieşte un nod rutier. Investiţia sare de 3 milioane de euro. Banii vin de la autorităţile locale, care au vrut să lege de autostradă şi sudul judeţului Prahova.

Până acum, autostrada Bucureşti - Ploieşti a costat aproape 450 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri