După reorganizarea Oltchim, doar jumătate din combinat va supraviețui

Data publicării:
04022013 20oltchim-47611

Șase milioane de euro pierderi în fiecare lună, aproximativ 800.000 de euro cheltuiţi lunar cu plata salariilor şi datorii care ar putea depăşi 1,1 miliarde de euro - sunt doar câteva dintre cifrele care conturează situaţia critică în care a ajuns combinatul de la Râmnicu Vâlcea. Intrat în procedură de insolvenţă, la Oltchim va începe un amplu proces de reorganizare.

Cam 40 până la 50% din Oltchimul actual va supravieţui. Noul Oltchim ar însemna 40 - 50% din Oltchimul vechi, dar într-un an de zile poate să redevină aceeaşi firmă care ajunsese la un moment dat să aibă cifră de afaceri de un miliard de euro pe an”, a declarat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim.

Un drum care presupune însă un proces anevoios cu miză de sute de milioane de euro şi mii de locuri de muncă. Prima dată, statul încă proprietar al combinatului, trebuie să găsească banii necesari funcţionarii. Ajutorul financiar trebuie să primească însă acordul Comisiei Europene.

„Dacă noi finanţăm cu 20 de milioane de euro şi mai acordăm garanţia suverană pentru un împrumut sindicalizat al băncilor de 25 de milioane de euro am putea să asigurăm combinatului o funcţionare de circa 50% la capacitate”, a explicat Varujan Vosganian, ministrul Economiei.

Banii sunt necesari doar pentru menţinerea combinatului în funcţiune. Urmează un proces de reorganizare care presupune mutarea datoriilor către bănci pe noua companie, concomitent cu ştergerea datoriilor combinatului către AVAS, Electrica şi către furnizorii mai mici. În acelaşi timp, spune administratorul judiciar, trebuie valorificate activele rele, cum este Arpechim.

„Din evaluările celor de la Oltchim, Arpechim valorează, la ora actuală, ca fier vechi, 200 de milioane de euro. Cel mult încă 100 de milioane de euro se mai poate lua pe ceea ce înseamnă Oltchim acum la Râmnicu Vâlcea”, a mai spus Piperea.

Potrivit ministerului Economiei, procesul de reorganizare al combinatului va dura aproximativ șase luni, durată contrazisă însă de administratorii judiciari care spun că, în cel mai bun caz, schimbarea la faţa a Oltchim se va încheia la sfârşitul acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri