Sari la conținut

Economia românească, a doua cea mai slabă la nivel european în trimestrul I

Economia românească a avut a doua cea mai slabă performanţă la nivel european în trimestrul I, cu o stagnare a PIB, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, la o conferinţă de specialitate.

grafic scadere shutterstock_1070373434

Foto: Shutterstock

„Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în trimestrul I o să vedem că a fost o decelerare puternică a creşterii economice. Am avut cifre slabe în industrie faţă de trimestrul anterior. Industria a scăzut. Vânzările cu amănuntul au scăzut faţă de trimestrul anterior. În continuare ca dinamică anuală au o rată destul de bună de creştere. Explicaţia majoră este legată de deteriorarea sentimentului consumatorului... După ce sentimentul consumatorului se îmbunătăţise masiv în ultimii ani, pe finalul anului trecut, pe fondul aşa zisei Revoluţii Fiscale care a bulversat pe toată lumea, sentimentul consumatorului s-a prăbuşit de-a dreptul astfel încât apetitul de a mai cheltui s-a mai diminuat şi lucrul acesta a fost reflectat şi în cifrele economice din primul trimestru. Iar dacă ne uităm la scară europeană, trimestrul I într-adevăr a fost foarte slab în România. S-a vorbit foarte mult că şi economia europeană a încetinit, ceea ce este adevărat, dar economia Românească a avut a doua cea mai slabă performanţă la nivel european în trimestrul I, cu o stagnare a PIB-ului, a spus Ionuţ Dumitru.

Acesta a afirmat că România a înregistrat o creştere economică trimestrială zero, iar cea anuală este de peste 4% şi este datorată trimestrelor anterioare. Ionuţ Dumitru a precizat că avem o creştere economică foarte fragilă anul trecut.

„Când treci de la 7% la doar 4% în termeni anuali şi stagnare în termeni trimestriali cred că ar trebui să ne întrebăm cât de solidă era creşterea economică de anul trecut, a declarat Ionuţ Dumitru.

De asemenea, acesta a menţionat că, în acelaşi timp, creşterea economică din ultima perioadă creează dezechilibre. Astfel, deficitul comercial creşte foarte repede, exporturile cresc, dar importurile cresc mai rapid, iar deficitul de cont curent se deteriorează.

„Suntem la 3 şi ceva la sută deficit de cont curent. Este adevărat, la scară istorică este un nivel semnificativ mai mic decât am avut înainte de criză, însă la scară europeană, în noua realitate economică internaţională, România are un deficit de cont curent mare. Dacă ne uităm pe cifrele de anul trecut am avut al treilea cel mai mare deficit de cont curent, a spus Ionuţ Dumitru.

Potrivit acestuia, majoritate ţărilor europene au surplusuri de cont curent.

Datele Institutului Naţional de Statistică, publicate în 15 mai, arată că produsul intern brut în trimestrul I 2018 s-a menţinut, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul IV 2017.

Pe de altă parte, comparativ cu acelaşi trimestru din anul precedent, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

Sursa: Agerpres

Etichete: economie , PIB , uniunea europeana , trimestru , inflatie , industrie , produs intern brut , cont curent , economie in scadere

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale