Efectul Brexit: cererea pentru imobiliarele românești a crescut cu peste 60%

Data publicării:
578e88e2682ccff2fac0023a 1

Discuțiile despre ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană nu au întârziat să stârnească reacția românilor stabiliți peste hotare – fapt ce s-a tradus, printre altele, și printr-o atenție sporită pentru piața imobiliară din țară, potrivit unei analize făcută de Imobiliare.ro.

În luna iunie a acestui an, căutările de proprietăți venite din partea Marea Britanii au consemnat un salt de peste 63% comparativ cu intervalul similar al anului precedent – acesta fiind, de departe, cel mai mare avans care a avut loc în perioada menționată în ceea ce privește interesul din străinătate pentru piața imobiliară authotonă. Spre comparație, traficul pe portal din afara României s-a majorat, per ansamblu, cu circa 25% în acest răstimp. Pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari creșteri se situează Germania (+33% în iunie), Franța (+26%), Spania (+20%), apoi Italia (+15,7%).

Din punct de vedere a volumului de căutări, Regatul Unit se situează pe locul al doilea într-un clasament realizat pe primele șase luni ale acestui an; în ultimele 30 de zile, acesta și-a menținut poziția secundă, însă la o diferență foarte mică față de volumul căutărilor generate din Italia, deși numărul românilor stabiliți în Italia este net superior. La nivel de oraș însă, Londra a generat cele mai multe căutări de locuințe în prima jumătate din 2016 – aproape cât Roma și Milano la un loc. Pe următoarele locuri se află Germania, unde locuitorii din Munchen sunt cei mai activi; Spania, unde Madridul este vârf de lance și Franța”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Ce fel de proprietăți vor românii din afara țării?

Cele mai multe căutări din afara țării (aproximativ 26,4% din total) au fost îndreptate, în luna iunie, asupra Bucureștiului și județului Ilfov, pe următoarele locuri situându-se județele aferente marilor orașe ale țării: Constanța (8,75%), Brașov (8,2%), Timiș (7,6%), Cluj (7,2%) și Iași (5,2%). Vizitatorii din Marea Britanie au fost concentrați pe aceleași județe, ordinea priorităților fiind însă ușor diferită: București-Ilfov (25%), Constanța (8,7%), Iași (7,9%), Brașov (7,8%), Cluj (6,5%) și Timiș (4,7%).

Pe tipuri de proprietăți, cei mai mulți dintre vizitatorii din Marea Britanie (circa 63%) sunt interesați de apartamente, 30% de vile, 5,5% de spații comerciale și 1,5% de terenuri. Ca preț, 95,4% dintre căutătorii de apartamente ar vrea o proprietate de până la 60.000 de euro, în vreme ce 3,6% ar putea plăti între 60.000 și 80.000 de euro și doar 1% și-ar permite o casă de peste 80.000 de euro.

Căutările din Italia, pe de altă parte, sunt împărțite astfel: 60,5% spre apartamente, 34% spre vile, 1,5% spre spații comerciale și 4% spre terenuri. Pe segmentul apartamentelor, 95,4% ar putea plăti până la 60.000 de euro, 3,2% s-ar încadra între 60.000 și 80.000 de euro, iar 1,4% ar putea depăși acest nivel.

În ceea ce privește utilizatorii din Germania, 46% își îndreaptă atenția spre apartamente, 30% spre vile, 19% spre spații comerciale și 5% spre terenuri. La capitolul apartamente, 95% ar avea un buget de până la 60.000 de euro, 3,4% s-ar încadra între 60.000 și 80.000 de euro și doar 1,6% ar putea trece de 80.000 de euro.

Vizitatorii din Spania, pe de altă parte, sunt interesați, în proporție de 58%, de apartamente, 30% de vile, 7% de spații comerciale și 5% de terenuri. Ca buget pentru un apartament, 96% ar avea până la 60.000 de euro, 3% ar dispune de 60.000-80.000 de euro și 1% ar putea depăși cea din urmă sumă.

Cât despre căutările din Franța, 78,2% sunt îndreptate spre apartamente, 10,2% spre vile, 10% spre spații comerciale și 1,6% spre terenuri. 98% dintre vizitatori și-ar permite să plătească până la 60.000 de euro pentru un apartament, în timp ce 1,4% s-ar încadra între 60.000 și 80.000 de euro și doar 0,6% ar avea un buget de peste 80.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri