Autonomia energetică, un mit. Importăm energie peste producția de la Cernavodă

Data actualizării: Data publicării:
Transelectrica

Preţurile la energia electrică de pe piaţa spot (piaţa pentru ziua următoare) cresc din nou până la niveluri record al ultimilor doi ani, pe fondul deficitului de producţie dar şi al pieţei în creştere din Ungaria, cu care piaţa de la noi este cuplată.

Foto: Importul de energie (soldul) a depășit miercuri 1.000 de MWh

Preţul mediu al energiei electrice de pe piaţa spot, cu livrare în data de 10 ianuarie, a crescut cu 14% faţă de cel din intervalul anterior, ajungând la 411 lei/MWh, potrivit datelor Operatorului pieţei, OPCOM.

În orele de vârf însă, preţul a depășit pragul de 600 de lei/MWh, ajungând la 610 lei, în intervalele orare 17 şi 18. Este cel mai mare preţ al ultimilor doi ani, informează e-nergia.ro.

Anul trecut, preţul orar record a fost de circa 580 de lei, dar a fost surclasat de cel de la începutul acestui an, de 600 de lei, înregistrat pe 4 ianuarie, la ora 17.

Cresterea de preţ survine, de fata aceasta şi pe fondul unei creşteri de preţ în Ungaria, piaţă cu care a noastră este cuplată, dar principala situaţie este dată de deficitul de energie electrică cu care se confruntă România în această perioadă rece, când consumul este în creştere.

În Ungaria, preţul a crescut cu 18%, până la 89,78 euro/MWh, iar la noi, în euro, este de 88 de euro.

Miercuri, spre exemplu, începând cu ora 6 dimineaţa, România importă constant energie electrică, în condiţiile în care consumul a sărit de pragul de 9.000 MW. Importul depăşea 1.200 MW la ora 9. Ieri dimineaţă,  importul era de peste 1.400 MW, mai mult decât produce toată centrala nucleară de la Cernavodă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri