Bogdan Ivan explică noul mecanism pentru gazele naturale: „Prețurile la consumatorul casnic nu vor depăși maximul actual”

Data publicării:
Bogdan Ivan
Ministrul Bogdan Ivan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preţurile finale la gazele naturale pentru consumatorii casnici nu vor depăşi nivelul maxim actual, odată cu introducerea unui mecanism transparent care presupune tarife reglementate de la producător până la furnizare, a declarat miercuri ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic.

„Vorbim despre un mecanism transparent, clar, prin care avem un preţ reglementat la producători, urmând ca pe tot lanţul de transport, distribuţie şi furnizare să avem, de asemenea, tarife clare şi reglementate. În această formulă, preţurile finale la consumatorul casnic nu vor depăşi maximul actual”, a afirmat Bogdan Ivan.

Mecanism diferit de plafonarea preţurilor

Ministrul Energiei a precizat că noul sistem nu reprezintă o plafonare a preţului final, ci un mecanism de reglementare a costurilor pe întreg lanţul energetic.

Potrivit acestuia, stabilirea unor tarife reglementate la nivelul producţiei, transportului, distribuţiei şi furnizării ar urma să menţină stabilitatea preţurilor şi chiar să permită o eventuală scădere a acestora în etapa următoare.

„În această formă păstrăm preţul gazelor şi chiar îl ducem în jos în etapa următoare”, a subliniat ministrul.

CITEȘTE ȘI: Guvernul pregătește noua schemă pentru prețul gazelor după 1 aprilie 2026. Cum vor fi calculate facturile pentru populație

Proiect de OUG pentru perioada aprilie 2026 - martie 2027

Ministerul Energiei a publicat marţi seara proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind continuarea protejării consumatorilor casnici de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027, precum şi trecerea treptată la o piaţă liberalizată pentru această categorie de consumatori.

Noile prevederi ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie 2026.

Conform proiectului, preţul final facturat consumatorilor casnici va fi stabilit de fiecare furnizor ca sumă a patru componente:

  • componenta de achiziţie, calculată după o nouă formulă inclusă în ordonanţă;
  • componenta de furnizare, stabilită la 15 lei/MWh;
  • componenta reprezentată de tarifele reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
  • TVA şi accizele aplicabile.

Pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică pentru populaţie, preţul final facturat va fi valoarea minimă dintre preţul contractual şi preţul rezultat din calculul celor patru componente, cu excepţia consumatorilor preluaţi în regim de ultimă instanţă.

Preţ mai mic la gazele din producţia internă

Potrivit notei de fundamentare, în perioada menţionată producătorii de gaze naturale vor avea obligaţia să livreze cantităţile necesare pentru consumul populaţiei la un preţ de 110 lei/MWh, faţă de 120 lei/MWh în prezent.

Măsura se aplică gazelor utilizate pentru producerea energiei termice în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate alimentării populaţiei, în cazul achiziţiei directe de la producători.

Autorităţile susţin că aceste măsuri urmăresc asigurarea stabilităţii pieţei şi protejarea consumatorilor în contextul tranziţiei către o piaţă a gazelor complet liberalizată.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu panourile fotovoltaice după 20-25 de ani. Mai produc energie sau trebuie înlocuite
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Casa de Pensii sectorială anunță dacă recalculează și crește pensiile. „Combate” o decizie a Înaltei Curți
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...