Carduri de energie pentru plata facturilor: cine le primește și cum se obțin. Precizările ministrului Bogdan Ivan

Data publicării:
facturi energie
Credit foto: Guliver/Getty Images

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, aflat, marţi, într-o vizită de lucru la centrala de cogenerare din proximitatea rafinăriei Petromidia, a dat detalii cu privire la cardurile de energie în valoare de 50 de lei care vor fi acordate persoanelor vulnerabile pentru plata facturilor la electricitate.

Conform ministrului, există un protocol cu cei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, până la sfârşitul lunii iulie aceştia urmând să termine extensia la platforma folosită de Ministerul Fondurilor Europene pentru cardurile de energie.

„În momentul de faţă există un protocol cu cei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care au dezvoltat prima dată platforma pentru aplicaţia folosită de Ministerul Fondurilor Europene pentru acele carduri de energie. Acum trebuie doar să facă o extensie a acelei platforme, pentru că există codul de bază şi toată infrastructura, iar în această extensie discuţiile noastre tehnice sunt ca până la finalul lunii să fie terminate. În cadrul acelui act normativ au fost puse termenele maxime, ceea ce e foarte important să ştie fiecare om care va beneficia de această schemă", a declarat Ivan, potrivit Agerpres. 

Cum se pot înscrie beneficiarii

El susţine că beneficiarii de carduri de energie se pot înscrie individual în platformă „într-un mod foarte simplu".

„Sunt eligibili cei care locuiesc singuri într-o gospodărie şi au venituri de până la 1.950 lei. Dacă sunt mai multe persoane care locuiesc în aceeaşi gospodărie şi au venituri de până la 1.780 lei, sunt eligibili pentru această schemă, pot să se înscrie în platformă imediat ce va fi terminată, într-un mod foarte simplu, doar cu datele personale, cu adresele de domiciliu şi codul unic al clientului, care vine de la fiecare furnizor. Se poate înscrie direct persoana interesată, cineva din familie", a menţionat ministrul Energiei.

Persoanele eligibile pentru acordarea voucherelor de energie vor putea fi înscrise şi la primării, dar şi la oficiile poştale, iar datele vor fi corelate cu cele de la instituţiile abilitate pentru a se stabili clar situaţia celor care solicită respectivul ajutor.

„Am creat şi posibilitatea ca fiecare primărie să îşi înscrie toţi oamenii din comunitate care ar fi beneficiarii acestei scheme şi sunt persoane cu venituri foarte mici. Şi, în acelaşi timp, oficiile poştale din România, dirigintele de la poştă şi angajaţii Poştei vor putea să-i înscrie pe oameni, urmând ca datele lor să fie corelate cu cele de la Ministerul de Finanţe, de la ANAF, de la AJPIS, tocmai pentru a stabili dacă eligibilitatea este clară în luna în care omul solicită acel ajutor. Dacă, de exemplu, e cineva care se înscrie la începutul lunii august pentru luna iulie şi se încadrează în schemă şi va avea venituri mai mari în octombrie, automat sistemul va filtra persoanele care sunt eligibile şi nu va primi în octombrie acei bani pe card", a explicat Bogdan Ivan.

Potrivit acestuia, fiecare om va primi acasă, de la Poşta Română, cardul de energie pe care va putea să-l folosească în clipa în care plăteşte factura la energie.

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea de tichete electronice de energie, în valoare de 50 de lei lunar, pentru consumatorii vulnerabili, măsură de protecţie socială valabilă în perioada 1 iulie 2025 - 31 martie 2026. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...