Ce se întâmplă cu centrala de la Iernut. Ilie Bolojan: „De acum înainte, mingea este în terenul echipei tehnice”

Data publicării:
centrala iernut
Ilie Bolojan a anunțat sâmbătă că Executivul a aprobat un memorandum în privința centralei electrice pe gaz de la Iernut. Foto: Facebook/Ilie Bolojan

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat sâmbătă că Executivul a aprobat un memorandum în privința centralei electrice pe gaz de la Iernut. „Confirmă, la nivel guvernamental, că proiectul centralei de la Iernut, cu o putere de 430 MW, este de extremă urgență,” a transmis Ilie Bolojan. De asemenea, Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, o hotărâre de guvern, „care va rezolva o problemă de proprietate privind un post de transformare necesar noii centrale”.

„În ședința de Guvern de joi, din această săptămână, am aprobat memorandumul pentru centrala pe gaz de la Iernut. Confirmă, la nivel guvernamental, că proiectul centralei de la Iernut, cu o putere de 430 MW, este de extremă urgență. Proiectul a început acum peste 10 ani și ar fi trebuit finalizat în 3 ani. Întârzierea a generat pierderi financiare, probleme legate de investiție și costuri energetice la nivel național. Romgaz va prelua lucrările în calitate de antreprenor general.

Extinde caracterul de urgență pe întreaga durată a lucrărilor necesare până la punerea în funcțiune a centralei. Acest lucru permite Romgaz să încheie contracte cu cei aproape 50 de foști subcontractanți ai firmei spaniole Duro Felguera. Compania a abandonat lucrările pentru a doua oară, intrând în faliment. Restul de executat, aproximativ 2%, trebuie finalizat de aceiași subcontractanți, atât pentru continuitatea lucrărilor, cât și pentru menținerea garanțiilor.

Reconfirmă caracterul de interes public major al proiectului. Punerea în funcțiune a centralei va acoperi deficitul de energie electrică în bandă și va contribui la echilibrarea sistemului energetic național.

Memorandumul reprezintă un răspuns la solicitarea echipei tehnice care gestionează proiectul, după vizita pe care am făcut-o la Iernut în data de 9 mai,” a transmis premierul interimar pe pagina de Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, o hotărâre de guvern, „care va rezolva o problemă de proprietate privind un post de transformare necesar noii centrale” pe gaz de la Iernut, a anunţat premierul interimar Ilie Bolojan.

„Dacă ar fi să folosesc un termen sportiv, de acum înainte mingea este în terenul echipei tehnice de la Iernut, condusă de domnul inginer Balazs Bela, şi al conducerii Romgaz. Am încredere că, la sfârşitul acestui an, noul grup energetic va injecta energie în sistemul energetic naţional. Nu ne mai permitem încă o întârziere", a scris Ilie Bolojan, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme