Consum record de electricitate în China, din cauza caniculei: 1,5 miliarde kilowaţi

Data publicării:
profimedia-0082592365
Caniculă în Shanghai Foto: Profimedia

Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi oficiali din energie, în condiţiile în care joi se prognozează că temperatura resimţită în unele zone se va apropia de 50 de grade Celsius, transmite Reuters.

În ultimele zile, zonele afectate de caniculă s-au întins din oraşul dens populat Chongqing, din sud-vestul Chinei, şi până în Guangzhou, pe coasta de est a Chinei, adică o suprafaţă unde locuiesc peste 200 de milioane de persoane.

Un sistem subtropical de presiune ridicată, care provoacă vreme caldă şi uscată, a dus temperaturile înregistrate la opt staţii meteo din nord-vestul şi sud-vestul Chinei la noi maxime istorice în ultimele zile, a anunţat joi media de stat, citând Administraţia Naţională de Meteorologie, notează Agerpres.

„Sistemul energetic a rezistat până acum”, a spus Chim Lee, specialist pe energie şi schimbări climatice la Economist Intelligence Unit. „Însă adevăratul test va veni în perioada următoare, şi există în continuare riscul unei raţionalizări a electricităţii”, a adăugat Chim Lee.

Energia fotovoltaică a fost responsabilă pentru jumătate din creşterea producţiei de energie în luna iunie. Producţia naţională de energie hidro a crescut comparativ cu situaţia din 2023, însă este mai mică decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a lui 2022, a spus Lee.

Administraţia naţională pentru energie din China a vorbit miercuri de un „nivel record” de încărcare a reţelei electrice naţionale, pentru a treia oară în această lună.

Este vorba de o creştere de 55 de milioane de kilowaţi faţă de maximumul atins anul trecut. La nivelul provinciilor chineze, recordurile privind consumul de electricitate au fost depăşite de 36 de ori de la începutul verii, în a doua mare economie a lumii.

În unele părţi ale provinciilor centrale Hubei şi Hunan, care au o mărime comparabilă cu cea a Italiei, respectiv a Marii Britanii, temperaturile resimţite sunt prognozate să se apropie de 50 de grade Celsius în cursul zilei de joi. Temperaturi similare sunt aşteptate în provinciile sudice Jiangxi şi Guangdong, care au populaţii comparabile cu cele din Spania şi Mexic.

Pe lângă pârjolirea culturilor agricole şi reducerea veniturilor fermierilor, temperaturile ridicate pot afecta hub-urile manufacturiere şi perturba operaţiunile marilor porturi, punând presiune asupra sistemului medical.

Pe de altă parte, însă, canicula dă un impuls cheltuielilor consumatorilor. Vânzările de aparate de aer condiţionat şi ventilatoare portabile au crescut cu 112%, respectiv 103% de la o lună la alta, potrivit gigantului chinez din domeniul e-commerce JD.com. Sectorul catering a beneficiat şi el de o creştere a cererii, pe măsură ce oamenii au căutat produse răcoritoare.

„Asta ar putea îmbunătăţi sentimentul consumatorilor în contextul în care dă un impuls vânzărilor de aparate de aer condiţionat, care sunt un produs electrocasnic important. Iar sectorul serviciilor se poate aştepta şi el la un impuls, deoarece oamenii doresc să evite căldura prin mersul la cinema”, spune Dan Wang, director pentru China la Eurasia Group din Singapore.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce s-au ieftinit benzina și motorina. Cât va dura scăderea şi ce urmează. Preţurile de azi la pompă
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Justin Bieber ar fi primit 10 milioane de dolari pentru Coachella. Fanii, la extreme: „Cel mai slab show” vs...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Zi decisivă pentru pensionari. Pensiile ar putea fi înghețate mulți ani. Există însă un scenariu mult mai dur
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Paris Jackson critică filmul despre Michael Jackson. „Narațiunea este controlată și plină de minciuni”