Exclusiv Cristian Bușoi explică de ce nu se vede imediat la pompă reducerea accizei: Există două categorii de stocuri de motorină

Data publicării:
o mana pe pompa de benzina care umple masina
Foto: Getty Images

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat luni, în direct la Digi24, că reducerea accizei la motorină nu se reflectă imediat în toate prețurile de la pompă, din cauza existenței unor stocuri care se supun vechilor reguli, de dinainte de 16 august. El a precizat că „mai durează puțin până când aceste stocuri vor fi consumate” și că prețurile sunt influențate și de evoluțiile de pe piața internațională.

„Există două categorii de cantități de stocuri de motorină în acest moment în stații: o parte care se supun vechilor reguli, dinainte de 16 august, unde nu se poate aplica scăderea accizei, pentru că argumentele contabile erau deja pe vechiul sistem și, sigur, o parte din prețuri reflectă această veche situație.

Mai durează puțin până când aceste stocuri vor fi consumate și vom vedea efectul la toate stațiile și în toate momentele al reducerii accizei cu 20%”, a declarat secretarul de stat.

În ceea ce privește evoluția prețurilor la carburanți, Bușoi a spus că sunt urmărite atât eventualele practici anticoncurențiale, cât și prețurile de transfer și profiturile companiilor. El a precizat că Ministerul Energiei a contribuit la elaborarea legislației pentru reducerea accizei la motorină.

„Sunt instituții ale statului, Consiliul Concurenței în primul rând, care se uită cu foarte mare atenție să nu existe înțelegeri care încalcă legile concurențiale de tip cartel între producători, între cei care pun în vânzare combustibil.

Există o foarte mare atenție ANAF pentru prețurile de transfer și toate aceste lucruri se verifică. Există, evident, date privitoare la adaosurile comerciale și la profituri. Toate aceste instituții sunt în alertă. Ministerul Energiei a contribuit la partea de legislație, ajungând în Parlament la un consens în ceea ce privește reducerea accizei”, a afirmat Cristian Bușoi.

El a explicat că prețurile carburanților sunt influențate de piața internațională și de faptul că o parte importantă a petrolului și a combustibililor utilizați în România provine din import.

„Evident că nu putem să decidem prețurile în funcție de puterea de cumpărare, ținând cont că suntem într-o piață internațională și încă într-o situație foarte dificilă datorită războiului din Orientul Mijlociu și, în cazul motorinei, de câteva săptămâni, datorită deciziei Rusiei de a interzice exporturile de motorină pe piața internațională”, a spus Bușoi.

„Cei care importau din Rusia, cei care se bazau pe exporturile rusești se luptă acum pe aceleași cantități de motorină pentru care se luptă și o parte dintre operatorii care le aduc în România”, a adăugat el.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta lumii pe care o știm de aproape 500 de ani ar putea fi înlocuită. România susține schimbarea
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Roxana Blagu de la trupa Trident, mesaj dureros pentru fiica ei, după ani de despărțire: “Am plâns. Am sperat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Angelina Jolie, vizită surpriză în Ucraina. Fiul ei și al lui Brad Pitt, antrenament neașteptat la un club de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit