Dispute în jurul stocurilor de gaze. Ne vor ajunge sau nu?

Data actualizării: Data publicării:
PROBLEME ALIMENTARE GAZE ROMANIA GETTY

România are stocate 2,23 miliarde metri cubi gaze. La un consum mediu de iarnă de 50 milioane metri cubi rezervele ajung cel mult două luni. Oficialii au păreri diferite.

Gazele ar putea deveni insuficiente în cazul unei ierni grele, iar unii consumatori industriali vor trebui deconectați pentru a se asigura alimentarea cu prioritate a populației, însă Guvernul nu are un plan de urgență pentru această iarnă, a declarat, joi, directorul general al Engie România, Eric Stab, la audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

El a început prin a spune că pe piață există o cantitate limitată de gaze, iar în timpul verii s-au realizat puține tranzacții pe piața centralizată.

"Dacă va fi o iarnă grea, va fi suficient gaz pentru la iarnă? Nu suntem siguri. Sperăm, dar nu avem nicio garanție", a spus Stab.

Potrivit acestuia, în condițiile unui deficit, singura soluție este deconectarea unor consumatori, însă a atras atenția că Guvernul nu a elaborat un plan de urgență pentru iarna viitoare.

Anii trecuți, Guvernul aproba în toamnă un plan de măsuri pentru situația de urgență în alimentarea cu gaze pe timpul iernii, în care erau prevăzuți pașii care trebuie urmați în caz de deficit, prioritară fiind alimentarea cu gaze a populației.

"Singura soluție, dacă nu avem suficiente gaze, este să întrerupem furnizarea către anumiți consumatori, ceea ce trebuie definit printr-un plan de urgență întocmit de Guvern. Acest plan există din trecut, dar trebuie updatat de urgență. Cel mai important lucru este să definim clar ce consumatori trebuie să fie întrerupți și în ce ordine, dacă va fi o lipsă de resurse", a precizat Stab.

În planurile de urgență de anii trecuți, primele măsuri luate erau trecerea unor producători de energie care utilizează gaze pe consumul de păcură și închiderea combinatelor chimice, cei mai mari consumatori de gaze. Însă mare parte din aceste combinate chimice nu mai funcționează în prezent.

Prețul gazelor, o problemă la iarnă

"La 1 aprilie 2017, când s-a liberalizat piața, prețul era reglementat la 60 de lei pe MWh. În vară, prețul a crescut la 72-75 de lei, iar acum, dacă ne uităm la cele mai recente tranzacții, prețurile sunt de 105 lei. În această iarnă, prețurile vor fi mult, mult mai mari decât iarna trecută, având în vedere evoluția prețurilor de acum", a subliniat reprezentantul Engie.

El a adăugat că Engie și-a realizat în totalitate obligația de stocare a gazelor.

"Obligația de înmagazinare a fost emisă foarte târziu. Noi ne-am îndeplinit în totalitate obligația de înmagazinare, am stocat chiar mai mult, însă nivelul obligației nu este stabilit de noi, ci de ANRE", a mai spus Stab.

Ministerul Energiei: Gazele sunt suficiente

Anterior, în cadrul acelorași audieri, secretarul de stat în Ministerul Energiei Robert Tudorache a arătat că România are stocate pentru iarnă mai multe gaze decât necesarul estimat.

"Conform hotărârii de Guvern, avem obligația de a înmagazina pentru această iarnă o cantitate de gaze de două miliarde de metri cubi. În acest moment, avem în depozite 2,23 miliarde de metri cubi, astfel că obligația de înmagazinare este depășită, ca în fiecare an", a spus Tudorache.

Președintele Comisiei de anchetă, Iulian Iancu, l-a întrebat de ce obligația de înmagazinare este de două miliarde de metri cubi, în condițiile în care România dispune de o capacitate totală de stocare de 3,1 miliarde de metri cubi.

"Obligația de înmagazinare este decisă în funcție de consumul estimat. Anul trecut, de exemplu, am depășit cu 500 de milioane de metri cubi obligația de înmagazinare", a explicat Tudorache.

Miercuri, Romgaz a informat că are înmagazinată în prezent o cantitate de gaze naturale de 633,83 milioane metri cubi de gaze, dublu față de obligația stabilită prin Ordinul Autorității Naționale de reglementare în Energie, potrivit reprezentanților companiei.

În prezent, pe piața românească a gazelor naturale există trei operatori pentru depozitele de înmagazinare subterană: Romgaz, Depomureș (Engie) și Amgaz (GDF Suez). De asemenea, există 34 de societăți de distribuție și furnizare a gazelor naturale către consumatorii captivi — cei mai mari fiind Distrigaz Sud și E.ON Gaz Romania și 76 de furnizori pe piața angro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri