Furtunile violente aduc energie electrică aproape gratis pe bursă. Scăderea nu se va regăsi în facturile pentru populație

Data actualizării: Data publicării:
furtuna

Producţie uriaşă de energie verde datorită vântului care bate cu putere în aceste zile. Eolienele sunt cele mai mari producătoare de energie la această oră, iar asta a făcut să scadă mult preţul pe bursă. Curentul electric a ajuns să se dea aproape gratis.

Un ban. Acesta este preţul cu care se vinde un megawatt de energie la această oră pe bursă. De altfel, atât a costat energia începând cu ora 9:00, iar acest preţ va fi menţinut până la ora 17:00.

Producătorii vor livra energie la un preţ ceva mai mare în următoarele două ore, însă şi acesta este foarte mic - 10 bani pe megawatt.

Preţurile reduse de astăzi se datorează aportului semnificativ al turbinelor eoliene. Adică tocmai vântul puternic care îi cam încurcă orele astea pe românii care petrec în aer liber ziua de 1 mai, a ieftinit energia electrică. S-a suprapus de asemenea şi un consum mai mic.

E puţin probabil însă ca ieftinirea să se reflecte în facturile românilor. Intervalul orar a fost redus, în plus preţul energiei electrice a fost plafonat prin OUG 114.

Pe măsură ce oamenii se întorc acasă din vacanţă tarifele vor creşte peste nivelul de 100 de lei pe megawatt, după ora 20:00.

În acest moment, turbinele eoliene produc mai mult de un sfert din energia electrică. Aceasta este, de altfel, una dintre cele mai ieftine surse de energie, alături de cea produsă de hidrocentrale şi de Centrala nucleară de la Cernavodă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...