Gazele din Marea Neagră, exportate pentru început

Data publicării:
Gaze

Transgaz a obţinut acordul de mediu pentru a construi o conductă care se lege ţărmul Mării Negre cu conducta de tranzit Isaccea Negru-Vodă, prin care gazele ruseşti ajung în sudul Europei, prin Ucraina.

Astfel, consumatorii români nu vor avea acces la primele gaze din Marea Neagră, care vor fi extrase anul viitor de gigantul american Carlyle. Gazele vor merge fie spre sudul Europei fie spre Ucraina, informează e-nergia.ro.

„STGNN Transgaz SA Mediaş anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere SNT prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră (zona localităţii Vadu) – la conducta Tranzit 1 (zona localităţii Grădina), inclusiv alimentarea cu energie electrică pentru staţia de protecţia catodică Săcele, grupurile de robinete şi montare fibră optică senzitivă comunele Corbu, Săcele, Cogealac şi Grădina, judeţul Constanţa”.

Acesta este anunţul făcut de Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România, publicat la data de 13 noeimbrie.

Iar acest anunţ arată că, de fapt, înainte de a fi vândute cumva pe piaţa occidentală, o parte dintre gazele din Marea Neagră vor ajunge de fapt în Europa de Est şi Sud, posibil şi în Ucraina, ţară profund dependentă de importurile de gaze ruseşti. În niciun caz aceste gaze, cel puţin, nu vor fi consumate în România. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri