Investigaţie în energie. Primele concluzii

Data publicării:
energie

Autorităţile au primele date în investigaţia de pe piaţa energiei. Preţurile mari de pe bursă au avut mai multe cauze: furnizorii au reziliat contracte după declaraţiile alarmiste ale ministrului care anunţa că ne apropiem de o criză. Asta a provocat o reacţie în lanţ care a dus la creşterea preţului pe bursă, şi au avut de câştigat tocmai companiile despre care ministrul spunea că nu mai pot funcţiona pentru că nu au suficiente rezerve.

Investigaţia Autorităţii de Reglementare pe piaţa de energie a început după ce preţurile pe bursă aproape s-au triplat faţă de aceeaşi perioadă din anii trecuţi. O parte dintre tranzacţii sunt analizate şi de Autoritatea Europeană de Reglementare în domeniu.

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE: „Este un grup între 18 şi 22 de firme pe care le investigăm. E vorba în special de firmele care au denunţat contractele unilateral şi în foarte multe cazuri nu au respectat condiţiile contractuale. Le solicităm care sunt motivele reale pentru care au denunţat. O motivaţie de genul: „a fost foarte frig” nu ne poate satisface”.

Printre primii furnizori care au reziliat unilateral contracte a fost compania ce furniza electricitate pentru combinatul Oltchim. Motivul: presupusa criză energetică anunţată de autorităţi. Combinatul a fost preluat de un furnizor de ultimă instanţă. Ca să poată livra energie Oltchimului, obligat de lege să îl alimenteze, a oferit pe bursă preţuri mari, pentru a fi sigur că îşi asigură electricitatea necesară.

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE: „Nici declaraţiile nu au fost foarte fericite: au făcut să crească o emoţie în piaţă că nu se vor rezolva contractele la nivelul contractat. Generează după aceea un comportament în lanţ. Practic acest lucru s-a întâmplat: au fost solicitări de cumpărare la preţuri foarte mari”.

Fostul ministru al energiei demontează argumentele că România ar fi trecut printr-o criză a energiei pe piaţă.

Victor Grigorescu, fost ministru al Energiei: „Face referire la debitul scăzut al Dunării şi la o potenţială problemă la sistemul de răcire a reactoarelor de la Cernavodă. M-am uitat cu atenţie la ce a declarat Nuclearelectrica şi nu a fost niciodată această informaţie. M-am uitat şi în datele publicate de Transelectrica şi nici acolo nu apare o asemenea informaţie. Există câteva grupuri pe carbune care nu au funcţionat din raţiuni tehnice de genul cazane sparte, nicidecum din răţiuni de lipsă de combustibil”.

Cei implicaţi în investigaţie spun că cele mai mari câştiguri în această perioadă le-au avut tocmai termocentralele pe cărbune din Oltenia despre care actualul ministru spunea că nu mai au stocuri decât pentru patru zile. Legea le permite acestor producători să fie şi cumpărători de energie. Adică, ei pot vinde pe piaţa electricitatea produsă, dar pot face şi oferte de cumpărare la preţuri foarte mari. Odată cu aceste oferte, toate preţurile pe bursă au crescut până la aproape 700 de lei per Megawatt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri