Liberalizarea prețurilor la gaze din 2026 va aduce facturi mai mari. Cât vor plăti în plus românii

Data actualizării: Data publicării:
tanara care se uita pe o factura de utilitati si calculeaza cu calculator in fata
Foto: Guliver/GettyImages

Liberalizarea preţurilor la gaze naturale, programată pentru 1 aprilie 2026, va aduce facturi mai mari pentru consumatori, estimează Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER). Preşedintele organizaţiei, Laurenţiu Urluescu, a declarat într-o întâlnire cu presa că, odată cu încheierea schemei de plafonare prevăzute de OUG 6/2025, preţurile vor reveni la nivelul pieţei, ceea ce va însemna o scumpire de cel puţin 5% pentru gospodării.

Urluescu a explicat că furnizorii achiziţionează în prezent gazul destinat populaţiei şi sistemelor de termoficare la aproximativ 120 lei/MWh, la care se adaugă circa 30 lei/MWh costuri de înmagazinare. Odată cu liberalizarea, preţul ar urma să revină la nivelul pieţei angro, în prezent în jur de 170 lei/MWh.

Această diferenţă se va reflecta în facturile consumatorilor casnici. „Ne aşteptăm ca de la 1 aprilie 2026 să mergem la preţul pieţei (…) în factura finală se va regăsi o creştere de cel puţin 5%”, a spus preşedintele AFEER.

Pentru un apartament cu centrală, factura lunară într-o perioadă de iarnă ar creşte de la aproximativ 400 lei la 420 lei.

Plafonarea se încheie pe 31 martie 2026

Schema de plafonare a preţului la gaze naturale, introdusă în perioada pandemiei şi prelungită prin OUG 6/2025, expiră la finalul lunii martie 2026.

După această dată, preţul final va fi cel stabilit în contractele de furnizare, dependente de evoluţia pieţei.

AFEER consideră că, pentru a diminua impactul asupra consumatorilor vulnerabili, statul ar trebui să introducă vouchere sau mecanisme similare de sprijin şi să stimuleze lichiditatea pe piaţa angro de gaze.

Urluescu a atras atenţia că sectorul energetic a generat pentru stat venituri considerabile în ultimii ani. Conform calculelor AFEER, în perioada 2022–2024, bugetul statului ar fi fost alimentat cu aproximativ 80 de miliarde de lei prin:

-creşterea bazei de calcul pentru TVA,

-dividende,

-supraimpozitarea producţiei şi a activităţilor de trading,

-contribuţia de solidaritate.

Defalcat, statul ar fi încasat 46,3 miliarde lei în 2022, 21,3 miliarde lei în 2023 şi aproximativ 12,1 miliarde lei în 2024.

Datorii de 7 miliarde de lei către furnizori

În acelaşi timp, statul ar avea întârzieri semnificative în decontarea schemelor de sprijin pentru consumatori. Furnizorii de energie şi gaze ar avea de recuperat aproximativ 7 miliarde de lei, sume rezultate din diferenţa dintre preţurile plafonate şi cele reale din contractele de furnizare.

„Ultima lună complet verificată este ianuarie 2024. Nedecontat până acum ar fi undeva la 7 miliarde de lei”, a precizat Urluescu, adăugând că o parte dintre sume sunt încă în curs de confirmare.

Potrivit estimărilor Ministerului Energiei, valoarea totală a schemelor de plafonare s-ar ridica la 30 de miliarde de lei, dintre care circa 23 de miliarde au fost deja achitate furnizorilor.

Regularizarea sumelor aferente OUG 27 şi OUG 6 poate avea loc până în decembrie 2026, după această dată nu vor mai putea fi făcute ajustări.

Cum a evoluat piaţa energiei în ultimul deceniu

Piaţa de energie electrică din România a trecut printr-o serie de liberalizări:

1 ianuarie 2014 – consumatorii non-casnici trec exclusiv pe piaţa concurenţială.

1 ianuarie 2018 – liberalizarea preţului pentru consumatorii casnici.

1 ianuarie 2021 – o nouă etapă de consolidare a pieţei libere.

octombrie 2021 – adoptarea OUG 118/2021 privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie şi gaze.

2021–2025 – statul acoperă prin subvenţii o parte din factura consumatorilor, sumele fiind recuperate ulterior de furnizori.

1 iulie 2025 – eliminarea subvenţiei generalizate; consumatorii plătesc integral costul energiei, cu excepţia celor vulnerabili.

Odată cu liberalizarea preţurilor la gaze din aprilie 2026, consumatorii se vor confrunta cu facturi mai mari, influenţate direct de evoluţia pieţei.

În lipsa unor noi forme de sprijin, impactul va fi resimţit în special de gospodăriile cu venituri reduse.

Furnizorii au avertizat că predictibilitatea şi stabilitatea pieţei depind atât de soluţiile de sprijin social, cât şi de reglarea datoriilor acumulate de stat faţă de companii.

CITEȘTE ȘI: De ce plătim mai mult decât consumăm. Cum se împarte, de fapt, fiecare factură la electricitate și gaze

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu tichetele de energie pe care nu le folosești. Când expiră drepturile de plată
Digi FM
Oana Roman, declarații despre fiica ei, care se confruntă cu probleme de sănătate înainte de Crăciun...
Pro FM
Alina Sorescu, despre coșmarul trăit în căsnicia cu Alexandru Ciucu: „Eram prizonieră și nu credeam că mai...
Film Now
Michael Caine, premiu onorific la 92 de ani, la Red Sea Festival. Vin Diesel: Unul dintre cei mai buni actori...
Adevarul
Patru soldați ruși, condamnați la închisoare după ce au ucis un american care lupta alături de ei. L-au...
Newsweek
Contabil a arătat în instanță că o pensie a fost greșit calculată de Casa de Pensii. Pensionarul, despăgubit
Digi FM
Un antrenor de fitness din Rusia a murit după un "maraton" de mâncare nesănătoasă. Ce a vrut să demonstreze...
Digi World
Ce se ascunde în spatele salutului însoțitorilor de bord. Fiecare pasager e atent analizat din mai multe...
Digi Animal World
Misterul câinilor „albaștri” de la Cernobîl, demontat de un om de știință. Explicația surprinzătoare nu are...
Film Now
Sylvester Stallone a stârnit îngrijorare după ce s-a ajutat de un baston, la o gală în Washington. Frumoasa...
UTV
Andra și Eva Măruță au emoționat publicul cu un duet surpriză. Cele două au interpretat melodia „Colindăm...