Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat vineri seara, în direct la Digi24, că cei responsabili pentru explozia din Sectorul 5 al Capitalei, care a ucis 3 persoane și a rănit grav alte 15, vor fi pasibili de „sancțiuni puternice, răspunzând în fața legii, inclusiv penal”. Oficialul a adăugat că o anchetă are loc pentru a stabili cauzele şi responsabilităţile în urma deflagrației și, dacă se vor descoperi lacune ale legislației în baza căreia s-a operat, aceasta ar putea fi modificată.
Bogdan Ivan a adresat problema plasării responsabilității în cazul exploziei din Sectorul 5 al Capitalei, în contextul în care unul dintre locatari a declarat că angajații unei firme partenere a Distrigaz ar fi rupt sigiliul aplicat cu o zi în urmă de companie pe robinetul de alimentare cu gaz.
„Dacă se probează ce afirmă domnul respectiv, cei responsabili, atât de la compania respectivă, cât și cei de la Distrigaz, vor răspunde în fața legii, inclusiv penal, pentru că este inadmisibil ca o situație de acest gen, de o gravitate atât de mare, care s-a lăsat cu pierderea unor vieți omenești, să poată să fie prevenită, iar cei care trebuiau să o prevină să nu-și facă treaba și să condiționeze totul de plata unor bani”.
Ministrul Energiei a adăugat că, la scurt timp după accident, a avut discuţii cu premierul Ilie Bolojan, cu şeful IGSU, Raed Arafat, şi cu reprezentanţii companiei de distribuţie a gazelor pentru a coordona măsurile care se impun.
„Am cerut o comisie de anchetă foarte clară pentru a stabili, împreună cu Ministerul de Interne, cu cei de la ANRE, cu cei din Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care a fost tot parcursul anterior exploziei, ce s-a făcut, cine ce a făcut și ce trebuia să facă, pentru că există o procedură prin lege, care este extrem de clară - ce se întâmplă dacă se sună, ce se întâmplă dacă ajunge echipa în teren, constată că există o pierdere de gaze, blochează, notifică proprietarii.... ce se întâmplă după toate aceste elemente. (...) Dacă în toată această procedură cineva nu a respectat procedura și mai mult, a încălcat-o cu bunăștiință, va plăti în fața legii, sunt pasibili de niște sancțiuni extrem de puternice și vor răspunde penal în fața legii”, a precizat demnitarul.
Ivan a precizat că așteaptă rezultatele anchetei, pentru a „face lumină în acest caz, iar dacă sunt modificări în legislație sau dacă cineva și-a făcut treaba, vă garantez că vom schimba și legislația pentru că astfel de evenimente să nu se mai întâmple. (...) Vă spun la modul foarte serios că, dacă în momentul de față procedurile și legislația sunt mult prea relaxate și permit astfel de situații în care companiile care furnizează gaze să răspundă într-un termen destul de larg, să nu fie obligate să ia măsuri urgente, ceea ce pot să vă spun eu este că vom schimba legislația și voi cere ANRE să vină cu măsuri mult mai drastice în materie de răspuns la astfel de situații”.
Editor : C.A.