Ministrul Economiei: Gazul natural din Marea Neagră va fi scos în 2025-2026

Data publicării:
Platforma maritima Ocean Endeavor din zona românească de ape adânci a Mării Negre, unde ExxonMobil și OMV Petrom efectuează foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze naturale
Platforma maritima Ocean Endeavor din zona românească de ape adânci a Mării Negre, unde ExxonMobil și OMV Petrom efectuează foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze naturale. Foto: Agerpres

Gazul natural din Marea Neagră va fi scos probabil la sfârşitul anului 2025 sau în 2026, a declarat marţi ministrul Energiei, Virgil Popescu. El a menționat că, în prezent, Romgaz negociază cu ExxonMobil achiziţionarea pachetului de 50% din Neptun Deep, cealaltă jumătate fiind deținută de OMV Petrom. Zăcământul din Marea Neagră este estimat la 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze.

„ExxonMobil în 2008 a preluat 50% din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră. Îl exploatează încă cu OMV Petrom. Operator este ExxonMobil. Romgaz negociază achiziţionarea pachetului de 50% din Neptun Deep în acest moment - şi aţi văzut vinerea trecută neobservată o ştire, un raport pe Bursă al Romgazului, că Exxon a acordat deja exclusivitate în negociere până în 15 octombrie pentru finalizarea acestei tranzacţii. Deci, gazul natural din Marea Neagră va fi scos. Probabil la sfârşitul lui 2025-2026, exact când vrem ca centralele pe care le punem, înlocuind cărbunele cu gazul - să le punem în funcţiune să fie gata, tocmai pentru a avea unde consuma acel gaz surplus pe care îl scoatem din Marea Neagră”, a declarat ministrul Virgil Popescu marți, potrivit Agerpres.

Romgaz negociază în acest moment cu Exxon preluarea participaţiei de 50% pe care o deţine compania americană în proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră.

Romgaz vrea să înlocuiască ExxonMobil în Marea Neagră

În aprilie, Aristotel Jude, directorul general al Romgaz, afirma că producătorul român este pregătit să preia participaţia ExxonMobil, iar modalitatea de finanţare va fi una mixtă, formată din surse proprii şi surse atrase.

„La 31 martie am înaintat o ofertă de preluare a participaţiei ExxonMobil în cadrul perimetrului Neptun Deep. Procedura este organizată printr-o bancă intermediară şi aşteptăm cât mai curând răspunsul. Dacă oferta noastră este considerată atractivă, vom proceda la negocierea contractului pentru preluarea acestei participaţii”, a spus Jude.

„Romgaz este pregătită să asigure prin intermediul unui consorţiu de bănci finanţarea necesară pentru realizarea acestui proiect. Deci plata participaţiei o vom asigura atât din surse proprii, cât şi din duse atrase, condiţionat, desigur, de acceptarea ofertei”, a continuat directorul general.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Alina Sorescu, dezvăluiri la patru ani de la divorțul de Alexandru Ciucu: „Încerc să fiu bine, dar este greu!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce se teme Liviu Teodorescu când vine vorba de fiica lui: „Sper să nu cânte vreodată refrenul ăsta”
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, din nou împreună pe ecrane: „Să lucrez iar cu Josh a fost un vis”
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Casa de Pensii anunță dacă crește pensia celor cu grupe de muncă. „Stagiu suplimentar - contributiv sau nu?”
Digi FM
Au fost căsătoriți șapte decenii. Cum s-au cunoscut prinţul Philip și regina Elisabeta a II-a
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tot ce trebuie să știi despre „Dunesday”, ziua în care Avengers: Doomsday și Dune 3 se bat pentru supremație...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...