Ministrul Energiei o regretă pe şefa demisionară a Petrom

Data publicării:
mariana gheorghe petrom

Declaraţie neaşteptată a ministrului Energiei Toma Petcu în legătură cu schimbarea şefei Petrom. După ce Iulian Iancu, şeful comisiei de anchetă a ANRE a spus că va trimite informaţii despre Mariana Gheorghe către DIICOT şi DNA, acum, ministrul Energiei spune că o regretă pe şefa demisionară a companiei petroliere.

 

În plus, Toma Petcu se declară mulţumit de activitatea Marianei Gheorghe, care a stat mai bine de 11 ani la conducerea OMV Petrom şi spune că era cea mai potrivită pentru acea funcţie. În continuare, tot o femeie îi va urma la conducerea celei mai mari firme din România. Este vorba, un manager scoţian, actualul preşedinte regional pe zona Asia Pacific al British Petroleum.

Citiţi şi:

De ce a fost schimbată Mariana Gheorghe de la conducerea Petrom?

"Noi ne-am dori un manager care să înţeleagă rolul OMV Petrom în sistemul energetic naţional şi în economia românească. Ne-am fi dorit să aibă doamna Mariana Gheorghe continuitate, pentru că rezultatele o recomandă de-a lungul timpului şi ne-am fi dorit cu siguranţă, în urma decizie dumneaei de a demisiona, să avem un director român care să cunoască foarte bine activitatea Petrom. Acest lucru nu a fost posibil întrucât Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Nominalizări Remuneraţie din cadrul companiei sunt proporţionale în funcţie de numărul de acţiuni", a precizat ministrul Energiei, răspunzând unei întrebări din partea presei.

El a amintit că statul român, prin Ministerul Energiei, are doi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie, "iar legea nu ne permite să avem discuţii sau să stabilim anumite strategii". Petcu a subliniat că, din ceea ce s-a prezentat public, a fost decizia Marianei Gheorghe de a renunţa la acest mandat din motive personale.

În data de 9 ianuarie, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a numit-o pe Christina Verchere în funcţia de preşedinte al Directoratului şi director general executiv (CEO) al companiei, aceasta urmând să preia atribuţiile cel mai târziu începând cu data de 21 mai 2018, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

Înainte de şedinţa Consiliului de Supraveghere, Mariana Gheorghe a renunţat la mandatul de preşedinte al Directoratului şi CEO al OMV Petrom SA. Renunţarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcţia, cel mai târziu pe 20 mai 2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri