Ministrul Energiei: România a depăşit pragul de 3 miliarde de metri cubi de gaze înmagazinate. Depozitele, pline aproape 100%

Data publicării:
Virgil Popescu face declarații.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu. Foto: gov.ro

România a depăşit pragul de 3 miliarde de metri cubi de gaze în depozite, reprezentând un grad de umplere de 97,7% din capacitatea totală de înmagazinare, a anunțat luni ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Astăzi, 7 noiembrie, avem în depozite gaze naturale în procent de 97,75% - 3000,7 milioane metri cubi!”, a scris Virgil Popescu luni dimineață pe Facebook.

El spune că este un „record absolut” și asigură că nu vom fi probleme cu gazele naturale.

„Da, repet: NU vom avea probleme cu gazele în această iarnă. Populaţia şi economia nu vor avea de suferit”, a mai afirmat Virgil Popescu.

Potrivit Agerpres, duminică reprezentanţii Transgaz au transmis că România va avea luni dimineaţă un volum de 3 miliarde metri cubi gaze în depozite, ceea ce corespunde unui grad de umplere de 97,7% din capacitatea totală de înmagazinare.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, România are cu 701 milioane de metri cubi de gaze în plus în depozite.

Pragul minim aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene, de 80%, a fost atins pe 17 septembrie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri