Petroliștii cer redevențele la gaze la prețuri autohtone, deși UE ne cere să exportăm

Data publicării:
transgaz

Companiile petroliere solicită autorităţilor modificarea legislaţiei în domeniu, astfel încât preţul de referinţă al gazelor, în funcţie de care se calculează redevenţele, să ţină cont de preţurile din tranzacţiile de pe piaţa locală. UE ne cere însă să majorăm de 40 de ori capacitatea de transport în vederea exportului de gaze.

În prezent, potrivit unui ordin al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), emis la începutul acestui an, preţul de referinţă al gazelor este calculat în funcţie de preţul de pe piaţa spot a bursei de gaze din Baumgarten, Austria.

FPPG a lansat un studiu realizat de departamentul de consultanţă al Deloitte, denumit "Principii de stabilire a preţului de referinţă pentru gazele naturale", potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze (FPPR), informează Agerpres. 
De regulă astfel de studii sunt plătite de cei care le comandă iar concluziile acestora sunt lipsite de obiectivitate și distorsionate.

Studiul conţine descrieri şi comparaţii ale situaţiilor similare din alte state europene şi - pornind de la contextul domestic - prezintă o serie de recomandări, precum şi o alternativă optimizată la metodologia actuală de calcul a acestui preţ.

"Ţinând seama că, la momentul actual, cea mai mare parte a producţiei de gaze naturale a României provine din zăcămintele onshore, încurajăm aplicarea unor principii corecte de stabilire a preţului de referinţă pentru gazele naturale, cu scopul de a nu periclita industria şi climatul investiţional", spun reprezentanţii producătorilor de gaze.

Astfel, în scopul sprijinirii sectorului românesc de producţie a gazului natural, atât pentru a asigura securitatea energetică a ţării, cât şi pentru a proteja consumatorii vulnerabili, companiile propun ca preţul de referinţă să reflecte caracteristicile locale ale pieţei şi industriei (tipuri de contracte încheiate, volatilitatea preţurilor, costurile percepute de operatori şi cele aferente serviciilor de reglementare).

Totodată, preţul de referinţă trebuie să reflecte preţuri realizate efectiv, cu scopul de evita o suprataxare care ulterior s-ar putea materializa în costuri mai ridicate aplicate consumatorului final.

De asemenea, preţul de referinţă trebuie să fie unul predictibil, transparent şi cu caracter nediscriminatoriu şi, totodată, trebuie sa fie rezultatul dialogului şi al unei dezbateri constructive între toate părţile implicate.

România, obligată să își majoreze de 40 de ori capacitatea de export a gazelor


Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de stat prin Ministerul Economiei cu peste 58% din acțiuni, s-a angajat oficial față de Comisia Europeană să majoreze de 40 de ori capacitatea de export de gaze a României, de la sub 100 milioane metri cubi pe an la 4 miliarde de metri cubi pe an, și să nu ceară ANRE aprobarea de tarife reglementate de transport mai mari pentru exporturi decât pentru livrări interne de gaze, pentru a scăpa de o investigație a Comisiei declanșată în vara anului trecut, după inspecții efectuate în 2016, compania fiind bănuită de încălcarea normelor UE în materie de concurență prin restricționarea exporturilor de gaze naturale din România.

Informațiile au fost furnizate în luna septembrie de către Profit.ro.

FPPG nemulțumită și de impozitarea veniturilor suplimentare

"Totodată, Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) nu susţine ultimul set de amendamente adus proiectului de lege privind impozitarea veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale (Plx 199/2017), care a fost votată de Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. În urma raportului preliminar adoptat săptămâna trecuta, 27 noiembrie, FPPG îşi exprimă dezaprobarea faţă de noua serie de modificări ce include în momentul de faţă eliminarea posibilităţii deducerii redevenţei din impozitul veniturilor suplimentare şi aplicarea acestui impozit unui preţ de referinţă bazat pe un preţ nerealizat", se mai arată în comunicat.

Impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, instituit în 2013, urmează sa se aplice şi el la preţul de referinţă al gazelor de pe piaţa spot din Austria, nu la preţul efectiv cu care companiile tranzacţionează.

"Consideram că aplicarea unor astfel de măsuri va avea un impact negativ semnificativ şi ireversibil asupra industriei româneşti de gaze naturale şi implicit asupra întregii economii naţionale. Prin descurajarea investiţiilor vitale din acest sector, pe termen mediu şi lung vor fi diminuate veniturile la bugetul de stat, vor fi afectate locuri de muncă, fiind periclitată atât dinamica imediată a PIB-ului, cât şi perspectivele de dezvoltare ale României, pe termen lung", potrivit federaţiei din petrol şi gaze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri