Presiuni pe kWh. Prețul spot al energiei în România, cu o treime peste media regiunii

Data publicării:
Transelectrica

Preţul energiei în România pe piaţa bursieră spot cu livrare luni este cel mai mare din regiune, la o diferenţă de aproximativ 30% faţă de celelalte ţări cu care România este cuplată, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM, operatorul pieţei.

Astfel, în România, energia s-a tranzacţionat cu 83,10 euro pe MWh, în timp ce un Ungaria, preţul este de 65,77 euro pe MW, în Slovacia - 63,74 euro pe MWh, iar în Cehia - 61,68 euro pe MWh. Diferenţa dintre preţul din România (cel mai mare) şi Cehia (cel mai mic) este de 36%.

În lei, preţul energiei în ţara noastră are o medie de 387,64 lei pe MWh în ziua de luni, cu un maxim orar de 559 de lei pe MWh între orele 17:00 şi 18:00.

Întrucât energia curge din pieţele mai ieftine către cele mai scumpe, România importa o cantitate de 487 de MW luni la ora 11:50. Consumul naţional era de 8.687 MW, iar producţia, de 8.200 de MW, conform informaţiilor Transelectrica.

Pe primul loc în topul surselor de producţie erau cele eoliene, cu o pondere de 29,26%. Urmează hidrocarburile (19,22%), cărbunele (17,24%), nuclear (16,18%) sursele hidro (14,60), fotovoltaice (2,68%) şi biomasa (0,66%). 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amestecul făcut în casă care îți lasă ecranul televizorului impecabil. Aşa nu va mai avea urme pe el
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Antonia, internată 11 zile în spital după o procedură estetică. Artista a rupt tăcerea: „Ar fi putut să aibă...
Film Now
Actriță de Oscar, una dintre cele mai frumoase din lume. Jennifer Connelly, la 55 de ani. Are 3 copii, e...
Adevarul
Cum a fost scoasă din țară lidera opoziției din Venezuela. Detalii inedite ale misiunii, relatate de un...
Newsweek
Fostul șef Romsilva avea 8.000€ salariu, plus 1.000€ pensie și 7 case. La pensionare și-a dat 55.000€ bonus
Digi FM
Judecătoarea Raluca Moroșanu, o nouă declarație după momentul viral de la conferința de la Curtea de Apel. Ea...
Digi World
Ce trebuie să știi despre tratamentul leprei. Medic infecționist: „Poate dura și până la doi ani!” Două...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum arată azi casa din “Singur acasă” și cui ii apartine
UTV
Trailerul Street Fighter a apărut la The Game Awards 2025. Jason Momoa și 50 Cent fac parte din distribuție