Exclusiv Problema capacității de stocare a energiei în România: De ce bulgarii pot și noi nu? Expert: Trebuie investiții în două sectoare cheie

Data actualizării: Data publicării:
Energy and Economy conceptual illustration
România trebuie să accelereze investițiile în baterii de stocare a energiei. Foto: Profimedia

România duce cu greu povara crizei energetice, o situație în care am ajuns din cauza lipsei de stocare suficientă. Doar pe timpul zilei producem mai mult decât consumăm, dar pe timp de seară situația se schimbă radical. România este printre țările fruntașe care cumpără energie electrică la prețuri exorbitante. Între timp, antreprenorii reclamă că birocrația le întârzie investițiile în baterii, care ar putea fi făcute rapid, spun ei, chiar în timpul acestei crize. Daniela Dărăban, directorul executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a explicat la Digi24 că trebuie accelerate investițiile în două sectoare cheie, inclusiv cel al capacităților de stocare.

România se confruntă cu una din cele mai grave crize energetice de până acum și se aduce în discuție problema lipsei cronice a capacităților de stocare. Țara noastră produce când e soare, dacă vorbim de fotovoltaice, dar seara, importăm la prețuri uriașe.

Daniela Dărăban, directorul executiv al ACUE, a explicat că există, într-adevăr, o corelare deficitară între nivelul investițiilor pe partea de surse regenerabile și nivelul investițiilor în capacități de stocare.

„De ce statul român a decis să meargă foarte repede și foarte mult spre dezvoltări de parcuri fotovoltaice, fără a le corobora cu investiții pe partea de stocare... nu știu. Foarte onest, e greu de răspuns la această întrebare, pentru că noi, în zona privată, am avertizat de foarte multă vreme că beneficiul energiei ieftine produse în timpul zilei de panourile fotovoltaice poate fi maximizat doar dacă e utilizat și atunci când ai vârfuri de consum”, a atras atenția Daniela Dărăban. 

„În timpul zilei, de multe ori sunt situații în care există aceste prețuri negative, adică unii dintre participanții la piață trebuie să plătească operatorul de transport pentru costurile legate de intrarea în sistem, peste ceea ce sistemul poate duce, deci sunt mult mai multe costuri. Noi acum vedem partea de influență directă în această situație de secetă către clienți și consumatorii non-casnici, dar în sector se vorbește de această problemă de cel puțin 4 ani”, a declarat directorul ACUE.

În ceea ce privește proiectele fotovoltaice pregătite să intre pe piață, de la producție până la capacități de stocare, Daniela Dărăban a subliniat că în lista publicată de Autoritatea Națională de Reglementare (ANR) sunt doar două capacități de stocare. 

„Foarte onest, nu cred că avem pe linia foarte rapidă de intrare pe piață atât de multe capacități pregătite. Eu știu că avem două, pe care într-adevăr se grăbesc, atât autoritatea, cât și operatorii respectivi, le pună în funcțiune. Cu tot respectul față de toți cei care doresc să investească în acest domeniu, sunt convinsă că este încă mult recuperat. Din estimările noastre, undeva în 2-3 ani, dacă continuă și se accelerează investițiile în stocare, vom ajunge totuși la un echilibru”, a afirmat Dărăban.

„Vă dau doar o cifră, fără a spune că toți acești bani s-au dus doar în proiecte de regenerabile: prin fondul de modernizare, cea mai importantă sursă de finanțare pentru multe proiecte de producție, că sunt de autoconsum sau parcuri fotovoltaice, pentru producție efectivă, au fost 14 miliarde. Din aceste 14 miliarde, cel puțin din calculele noastre, 300 de milioane de euro s-au dus pe stocare. [...]  Nu a fost o finanțare pe capacități de stocare... nu a fost o atenție mare”, a explicat Daniela Dărăban.

Directorul ACUE a vorbit și despre situația din Bulgaria, luând în considerare diferența față de România: vecinii de la sud au capacități de stocare de 12 gigawați, în timp ce țara noastră are abia doi gigawați.

„Eu aș vrea să mă uit la această situație din două perspective, corecte amândouă. În momentul de față, noi suntem cumva fericiți că bulgarii au investit. Pe noi ne ajută în orele de consum faptul că bulgarii au investit în stocare. Și nu este greșit, atunci când îți faci adecvația sistemului, să știi foarte bine și pe partea de conexiuni și situație regională ce poți să dai, de unde te poți ajuta. Deci este absolut un efort comun și este foarte bine că avem acces acum. Această problemă pe care noi o vedem tot timpul cu supărare la nivel național «de ce alții pot și noi nu putem» nu este singurul exemplu. Mai sunt multe alte exemple”, a subliniat directorul ACUE.

Daniela Dărăban a afirmat că s-a pus greșit prioritatea pe investițiile în producție, fără un echivalent în ceea ce privește stocarea și infrastructura.

„Eu cred că s-a pus într-un mod greșit prioritatea pe partea de producție, fără a se înțelege că dacă aceste investiții nu sunt însoțite de o sumă cel puțin confortabilă de alocare de fonduri pentru investiții în stocare și rețele, beneficiul acestor regenerabile nu va putea fi folosit la maximum în folosul clientului, la un preț cât se poate de competitiv. Pentru că noi asta ne dorim să aducă noile surse de producție: un preț cât mai bun. Dar el, acest preț, se obține dacă ai pe lanț toată infrastructura. Și nouă ne lipsesc nu doar investițiile în stocare. Ne lipsește și un nivel confortabil de investiții în rețele și în momentul de față aceste lucruri nu se văd. Dacă nu accelerăm investițiile în cele două sectoare, problemele noastre nu se vor rezolva”, a afirmat șefa ACUE.

Citește și:

EXCLUSIV Panouri fotovoltaice și baterii cu TVA 0%. Prosumatorii cer măsuri după modelul german. Dan Pîrşan: „Cheia e stocarea”

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Fetiță de 6 ani, mușcată de un liliac turbat în timp ce se cățăra într-un copac: „Am tot strigat după ajutor”
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”