„Șanse zero” ca România să intre în blackout, susține un secretar din Ministerul Energiei. Ce spune despre creşterea facturilor

Data publicării:
Un bărbat ține în mână un bec
Foto: Profimedia Images

Sorin Elisei, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat sâmbătă că sunt şanse zero ca România să intre în blackout, pe fondul crizei din energie. Despre creşterea facturilor la energie, el a menţionat că trebuie să aşteptăm să vedem lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, şi a estimat o posibilă majorare cu 5% faţă de anul acesta.

„Trebuie să aşteptăm să vedem lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, pentru că în mod tradiţional contractele de furnizare se renegociază în trimestrul 4 al unui an, pentru următorul an calendaristic. Există, cel puţin din punctul meu de vedere, în acest moment prognosticul pe care îl dau eu este o creştere de 5% faţă de anul acesta”, a declarat secretarul de stat, la Antena 3, preluată de News.ro, întrebat cu cât ar putea să crească facturile românilor, pe fondul crizei din energie.

El a mai fost întrebat şi care sunt şansele ca România să intre în blackout.

Secretarul de stat a răspuns că şansele de backout sunt 0%.

Oficialul din Ministerul Energiei a mai spus că nu tot importul din Bulgaria este destinat României.

„Parte din importurile din Bulgaria pleacă şi în Ungaria, tranzitează România şi se aduc în Ungaria. În mod real, la noi rămân undeva în jur de 2000 sau sub 2000 de megawati în funcţie de fiecare interval. Dacă vă uitaţi pe harta sistemului energetic în timp real, o să vedeţi că România comunică şi cu Ungaria, şi cu Serbia, şi cu Ucraina, şi cu Moldova”, a precizat el. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță