Secretarul de stat Cristian Buşoi: Strict din oprirea Cernavodă 2 nu vom ajunge în situaţia de blackout

Data publicării:
CERNAVODA - ILUSTRATIE - CENTRALA NUCLEARA - 4 AUG 2026
Centrala nucleara Cernavoda Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Oprirea celui de-al doilea reactor al Centralei Nucleare de la Cernavodă nu duce România în risc de pană de curent la nivel naţional, a spus secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Buşoi. El a adăugat că „oamenii trebuie să stea liniştiţi” cu privire la asigurarea consumului pentru populaţie.

„Teoretic, doar dacă avem incendii masive de vegetaţie din cauza caniculei sau, Doamne fereşte, dacă cineva se gândeşte într-un mod nepotrivit şi într-un loc nepotrivit să dea foc la un rest din agricultură şi să se atingă liniile Transelectrica şi de acolo să se declanşeze o reacţie care poate fi reversibilă, dar durează până când va fi reparat. Altfel, strict din oprirea Cernavodă 2 nu vom ajunge în situaţia de blackout.

E clar că avem multe alte soluţii înainte de au dezechilibra sistemul naţional şi tocmai în acest sens Hotărârea de Guvern şi normativul Transelectrica a fost pentru a reduce acest risc, vorbim de reducerea voluntară de consum şi, evident, deconectarea manuală, pe care chiar nu o văd posibilă la marii consumatori”, a afirmat Cristian Buşoi, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la TVR Info, potrivit News.ro.

El a adăugat că în ceea ce priveşte populaţia şi serviciile-suport – spitale, instituţii – există „suficientă producţie, în România, chiar şi în orele de vârf, pentru a asigura consumul”.

„Din acest punct de vedere, oamenii trebuie să stea liniştiţi”, a subliniat Buşoi.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță