Shell declară forță majoră pentru livrările de GNL din Qatar, după oprirea producției

Data actualizării: Data publicării:
gnl qatar QatarEnergy
Analiştii estimează că Shell preia anual aproximativ 6,8 milioane de tone de GNL din Qatar. Sursa foto: X

Shell, cel mai mare trader de gaze naturale lichefiate (GNL) din lume, a declarat forţă majoră pentru transporturile de GNL pe care le cumpără de la QatarEnergy şi le revinde clienţilor din întreaga lume, potrivit a trei surse citate de Reuters.

Decizia vine după ce Qatarul, al doilea cel mai mare exportator mondial de GNL, a anunţat săptămâna trecută oprirea producţiei la instalaţiile sale cu o capacitate de aproximativ 77 de milioane de tone pe an şi a declarat, la rândul său, forţă majoră pentru livrările de gaz.

Alţi cumpărători ai gazului lichefiat din Qatar, inclusiv TotalEnergies şi unele companii asiatice, au primit notificări de forţă majoră din partea QatarEnergy şi şi-au informat clienţii că nu vor putea livra GNL din Qatar atât timp cât instalaţiile rămân închise, au declarat alte două surse.

O persoană familiarizată cu situaţia a precizat însă că TotalEnergies nu a declarat forţă majoră. Termenul este utilizat pentru a descrie evenimente aflate în afara controlului unei companii, precum dezastre naturale sau conflicte, care pot elibera compania de obligaţiile contractuale fără penalităţi.

Atât Shell, cât şi TotalEnergies au parteneriate pe termen lung cu QatarEnergy şi participă la proiectul major de extindere North Field, care are ca obiectiv creşterea capacităţii de producţie până în 2027.

Analiştii estimează că Shell preia anual aproximativ 6,8 milioane de tone de GNL din Qatar, în timp ce TotalEnergies achiziţionează circa 5,2 milioane de tone.

Ministrul energiei din Qatar, Saad al-Kaabi, a declarat pentru Financial Times că revenirea la livrări normale ar putea dura „de la câteva săptămâni până la câteva luni”, chiar dacă războiul s-ar încheia imediat.

Potrivit unor surse citate anterior de Reuters, notificările de forţă majoră trimise clienţilor menţionează că livrările de GNL pentru luna martie nu vor fi afectate, însă impactul întreruperilor va începe să se resimtă din luna aprilie.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...