Tudose: Există perspective concrete de colaborare cu China pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Data publicării:
reactor centrala nucleara cernavoda
Foto: Nuclearelectrica

Premierul Mihai Tudose a avut, joi, o întâlnire cu o delegaţie oficială din China, condusă de liderul Partidulul Comunist Liu Yunshan, unul dintre subiectele discutate fiind reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, despre care prim-ministrul a spun că există perspective de colaborare cu partenerii chinezi pentru construcţia lor.

”Avem în România oportunităţi de investiţii şi un mediu de afaceri prietenos şi predictibil. Avem toate elementele necesare pentru un schimb mai activ între ţările noastre, în domeniul comercial, al energiei, infrastructurii şi al producţiei. Potenţialul de investiţii al Chinei este impresionant. Suntem încântaţi să beneficiem de experienţa Chinei în domeniul transporturilor şi să atragem investiţii care să producă în România pentru piaţa chineză, dar şi pentru cea din Uniunea Europeană”, a spus Tudose, în cadrul discuţiilor, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Şeful Executivului român a menţionat ca există perspective concrete de colaborare cu partenerii chinezi pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. De asemenea, s-a discutat în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria despre posibilitatea înfiinţării unei curse aeriene directe Bucureşti-Beijing şi potenţialul portului Constanţa de a funcţiona ca hub comercial important între Asia şi Europa.

”În China există numeroase firme competitive, iar Guvernul chinez încurajează aceste firme să investească în România, având în vedere şi faptul că România este al doilea partener comercial al Chinei după Uniunea Europeană, dar şi capacitatea investiţională şi financiară actuală a statului chinez”, a declarat Liu Yunshan.

Oficialul chinez a menţionat în acest sens că, pentru următorii 5 ani, China preconizează că va importa produse în valoare de 8.000 mld. dolari şi îşi propune să investească peste hotare 750 mld. dolari.

La sfârşitul lunii februarie, Ministerul Energiei a anunţat că noua conducere a instituţiei şi reprezentanţii companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) au convenit asumarea unui calendar de acţiuni prin care negocierile pentru constituirea companiei de proiect care să realizeze raectoarele 3 şi 4 de la Cernavodă să fie urgentate.

De asemenea, în noiembrie anul trecut, Nuclearelectrica anunţa printr-un comunicat că unităţile 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă vor fi puse în funcţiune între 2025-2030. Ministerul Energiei a anunţat pe 21 decembrie 2016 că decizia privind construirea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă printr-un acord cu compania chineză China General Nuclear Power Corporation este lăsată în responsabilitatea noului guvern.

Negocierile dintre statul român şi compania China General Nuclear Power Corporation privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă aveau ca termen-limită data de 20 decembrie 2016. Până la termenul limită nu s-a luat, în realitate, nicio decizie importantă. În noiembrie 2015, Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation au semnat un nemorandum de înţelegere pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect estimat la 6,5 miliarde euro. Proiectul reactoarelor 3 şi 4 presupune construcţia a două noi reactoare de tip CANDU 6 pe platforma centralei nucleare de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de 700 MW.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri