Un kW din patru ne va veni în doi ani din regenerabile

Data publicării:
mini centrala eoliana

În 2030 ponderea energiei regenerabile va ajunge în România peste baremul solicitat de Uniunea Europeană, de 32%.

Consumul de energie electrică va creşte în România, la fel şi puterea instalată şi producţia de energie din surse regenerabile. România va depăşi, şi în anul 2030, ţinta asumată de Comisia Europeană, potrivit unui studiu al Deloitte, informează e-nergia.ro

În 2020, ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile va ajunge la 26,8% din consum, mult peste ţinta Comisiei Europene de 20%, la nivelul blocului continental, iar în 2030 regenerabilul va ajun ge la 35,5%, din nou peste ţinta asumată de Comisia Europeană pentru acel an, de 32%.

Estimările aparţin consultanţilor de la Deloitte România şi au fost făcute publice de Răzvan Nicolescu, energy&resources industry leader la firma de consultanţă şi fost ministru al Energiei, la conferinţa “Energy Transition 2018”, organizată de Asociaţiei Industriei Eoliene din România (RWEA).
La orizontul acelui an, producţia estimată de energie electrică va fi de 73,1 TWh. Cea mai mare parte din această energie va fi produsă în hidrocentrale (24%), apoi în parcurile eoliene (23%), urmate de energia nucleară (22%). Panourile fotovoltaice vor asigura şi ele 10% din consum.

În 2030, potrivit estimărilor Deloitte, capacitatea instalată în regenerabil va fi cu 64% mai mare decât cea din anul 2020. În total, puterea instalată totală în România va fi de 26,6 GW, dintre care mai mult de jumătate în hidro şi eolian, fiecare cu o pondere de 26%, urmate de fotovoltaic, cu 18%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri