„Victorie pentru românii care produc energie acasă”. Legea prosumatorilor, declarată constituţională de către CCR. Ce se obţine

Data publicării:
un om lucreaza la panouri solare pe casa
Foto: Profimedia

Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan afirmă, miercuri seară, că românii care produc energie acasă au obţinut o victorie şi surplusul de energie produs într-o locaţie nu se mai pierde, după ce Curtea Constituţională a confirmat constituţionalitatea legii prosumatorilor.

„Victorie pentru românii care produc energie acasă! CCR a confirmat constituţionalitatea legii prosumatorilor. Asta înseamnă reguli mai corecte pentru românii care au investit din banii lor în panouri fotovoltaice şi produc energie pentru propriul consum”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, concret:

Surplusul de energie produs într-o locaţie nu se mai pierde - Dacă produci energie într-o locaţie, surplusul va putea fi folosit pentru compensarea consumului din alte locuri de consum ale aceluiaşi prosumator, în condiţiile legii.

Poţi folosi valoarea energiei produse inclusiv pentru factura la gaze - Pentru prosumatorii persoane fizice cu instalaţii de până la 27 kW, sumele rezultate din compensare vor putea fi utilizate şi pentru plata facturilor la energie electrică sau gaze naturale, dacă sunt la acelaşi furnizor.

Facturare clară, lunară, fără situaţii în care prosumatorii nu înţeleg ce plătesc şi ce li se compensează - Până acum, mulţi prosumatori ajungeau să aştepte chiar şi un an pentru regularizare. De acum, aceasta se va face lunar. Legea clarifică modul în care se calculează energia consumată, energia livrată în reţea şi energia produsă în exces.

Mai multă libertate pentru cei care investesc în energie verde - Prosumatorii nu mai sunt trataţi doar ca simpli consumatori, ci ca parte activă a sistemului energetic: produc, consumă, livrează în reţea şi îşi pot valorifica mai eficient energia produsă.

„România are nevoie de oameni care produc energie, nu doar de oameni care plătesc facturi. Iar statul trebuie să fie de partea celor care investesc şi economisesc”, a mai transmis fostul ministru al Energiei.

Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 este constituţională în raport cu criticile formulate.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că:

- Legea criticată, în redactarea sa iniţială, reglementa, în esenţă, aspecte referitoare la dreptul prosumatorilor la compensarea cantitativă a energiei electrice consumate din reţea cu energia electrică produsă şi livrată în reţea, precum şi la compensarea financiară a acesteia. Totodată, prevedea că responsabilitatea în materie de echilibrare pe piaţa de energie electrică revenea prosumatorilor care au putere instalată de producere a energiei electrice de cel puţin 900 kW, în condiţiile în care art.5 alin.(2) lit.b) din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European şi al Consiliului stabileşte că o asemenea responsabilitate vizează instalaţiile de producere a energiei electrice cu o putere instalată inferioară celei prevăzute de legea criticată (400 kW);

- Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare a legii cu privire la chestiunile antereferite;

- Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, redeschiderea procedurii legislative se realizează numai cu privire la aspectele antamate în cerere de reexaminare a legii;

- Camera Deputaţilor şi Senatul au adaptat conţinutul normativ al legii la cele solicitate prin cererea de reexaminare, soluţiile legislative astfel adoptate încadrându-se în obiectul acestei cereri;

- În aceste condiţii, Parlamentul nu a depăşit limitele reexaminării prin adoptarea dispoziţiilor mai sus menţionate, respectând prevederile constituţionale incidente în materia reexaminării legii.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă rombul alb desenat pe o bandă de circulație. Regula pe care trebuie să o știe șoferii
Digi FM
Fosta soție a lui Elon Musk rupe tăcerea despre căsnicia lor: “Mă făcea să mă simt neînsemnată”. Ce i-ar fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...