Video Euro a atins un nou maxim istoric. Cursul în creștere, pe fondul votului privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Data publicării:
Bucharest, Romania - February 02, 2022: One EURO coin and its equivalent in Romanian lei, a 5 lei banknote, photographed through a magnifying glass. T
Foto: Profimedia Images

Criza politică se răsfrânge și în economie. Cursul valutar continuă să crească pe fondul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Euro a ajuns marți, 5 mai, la 5,2180 lei, de la 5,1998, cât anunțase BNR luni, ceea ce înseamnă un efect direct în inflație. Bursa a trecut pe roșu, deși deschisese pe verde. 

Pentru români, un euro mai scump poate veni la pachet cu costuri mai mari la rafturi sau la serviciile achiziționate. 

Evoluția vine în contextul în care soarta lui Ilie Bolojan la vârful Guvernului va fi decisă astăzi. În ziua votului privind moţiunea de cenzură, intitulată „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”,  PNL a distribuit pe pagina de Facebook o imagine cu „un decalog” care conține „zece consecințe grave pentru România”, dacă trece demersul.

Totodată, într-o intervenție la Digi24, consultantul fiscal Dan Schwartz a avansat luni un posibil prag psihologic important pentru euro.

„Este posibil ca euro să se ducă spre 6 lei, cel puțin în viitorul previzibil. În cât timp, este greu de estimat. Va depinde foarte mult de evoluțiile politice. Dacă vom avea o clarificare și o continuare a reformelor, este posibil ca devalorizarea să încetinească. Dacă însă intrăm într-o zonă de incertitudine și mai mare, atunci nu se poate face o estimare realistă”, a concluzionat acesta. 

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a explicat luni, după ședința de guvern, că leul se devalorizează în raport cu moneda euro pentru că investitorii şi finanţatorii internaţionali se uită şi la modul în care ţintele de deficit asumate de România pot fi respectate, în contextul „turbulenţelor politice”.

„Cred că în ultimele zile, în ultimele săptămâni am lansat suficiente avertismente în privinţa a ceea ce s-ar putea întâmpla în momentul în care România trece printr-o perioadă de turbulenţe politice importante. Acest lucru se întâmplă pentru că investitorii, finanţatorii şi agenţiile de rating se uită la două elemente esenţiale. Unu: dacă traiectoria fiscal-bugetară pentru 2026 şi anii următori este credibilă şi rămâne o traiectorie care să fie respectată, indiferent de situaţie, şi doi: de capacitatea noastră de a absorbi bani europeni. De aceea, ambele chestiuni, programul nostru de consolidare, disciplina fiscal-bugetară şi ducerea la îndeplinire a ţintelor pentru 2026 cât şi maximizarea absorbţiei banilor din PNRR sunt esenţiale”, a afirmat Alexandru Nazare, referindu-se la cursul de schimb leu-euro.

Citește și:

Ilie Bolojan: Cum am ajuns aici? Am generat supărarea baronilor locali, care nu au mai putut folosi puşculiţa statului

Grindeanu, replică pentru Bolojan: „Baroni? Vreți să vorbim de banii primiți de Bihor și Oradea?” Ce a spus de selecțiile la Energie

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România considerat strategic pentru apărare. E mic, mulți nici nu știu să îl arate pe hartă
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
„Halucinațiile” AI la ANAF. Fiscul motivează respingerea contestațiilor cu articole de lege inexistente...
Newsweek
Care pensionari primesc între 480 și 630 lei în plus la pensie? În ce județe se dau mai mulți bani?
Digi FM
Demi Moore, declarații surprinzătoare despre inteligența artificială: "Nu avem de ce să ne temem"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...