Eurostat: România este una dintre ţările UE unde preţurile la motorină au crescut cel mai puţin în luna aprilie

Data actualizării: Data publicării:
carburanti

Preţurile la benzină şi motorină au crescut în luna aprilie în majoritatea statelor membre ale Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Eurostat. România s-a numărat printre puţinele ţări în care benzina s-a ieftinit şi printre statele cu cele mai mici creşteri la motorină.

Datele Eurostat arată că preţurile la motorină în UE au crescut în aprilie cu 7,9% faţă de luna precedentă, în timp ce benzina s-a scumpit cu 2,4%.

În cazul benzinei, 23 de state membre UE au raportat creşteri de preţ în aprilie comparativ cu martie. Cele mai mari scumpiri au fost în Slovenia, unde preţurile au urcat cu 12,9%, urmată de alte state europene cu majorări semnificative.

România s-a numărat însă printre puţinele excepţii, alături de Spania şi Polonia. Potrivit Eurostat, preţurile la benzină au scăzut în România cu 1,2% în aprilie faţă de luna precedentă.

La motorină, preţurile au crescut în toate statele membre ale Uniunii Europene. Cele mai mari majorări au fost în Slovenia (23,5%), Cipru (18%) şi Bulgaria (19,5%).

România a înregistrat una dintre cele mai mici creşteri de preţ la motorină din UE, de 2,3%, fiind depăşită doar de Polonia, unde avansul a fost de 1,9%.

Scumpiri puternice faţă de anul trecut

Potrivit datelor Eurostat, în aprilie 2026 preţurile la motorină în Uniunea Europeană erau cu 33,7% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În martie, creşterea anuală era de 19,8%.

Şi benzina s-a scumpit semnificativ în ritm anual. În aprilie, preţurile au fost cu 13,6% mai mari faţă de aprilie 2025, după un avans anual de 9,4% înregistrat în martie.

În ceea ce priveşte combustibilii şi lubrifianţii pentru transport personal, preţurile au crescut în UE cu 20,8% în aprilie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai mari scumpiri au fost în Luxemburg (33,8%), Franţa şi Suedia (ambele cu 29,3%), Letonia (28,1%) şi Bulgaria (27,8%).

În România, creşterea anuală a preţurilor la combustibili şi lubrifianţi pentru transport personal a fost de aproape 25%, potrivit Eurostat.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
7 greșeli care duc la o pensie mai mică. Ce să faci încă din primii ani de angajare?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme