„Există îngrijorări”. Nazare, despre discuțiile cu Fitch în contextul crizei politice: „România trebuie să evite orice derapaj bugetar”

Data publicării:
alexandru nazare
Alexandru Nazare. Foto: Facebook

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri că a avut mai multe discuții cu reprezentanții agenției de evaluare financiară Fitch Ratings privind situația politică din România, în contextul tensiunilor generate după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan.

„Am avut ieri şi săptămâna trecută discuţii cu agenţia de rating Fitch în privinţa situaţiei politice din România. Am prezentat datele execuţiei bugetare la primul trimestru, inclusiv date legate de evoluţia PNRR, şi am încercat să transmitem cât mai multe informaţii pe care aceştia le consideră necesare pentru evaluarea cât mai clară a situaţiei de astăzi din România, pentru că există îngrijorări”, a declarat Alexandru Nazare, miercuri, la lansarea programului SME Eco-Tech, citat de Agerpres.

Ministrul a subliniat că autoritățile române trebuie să mențină un dialog constant cu agențiile de rating pentru a evita deteriorarea percepției privind stabilitatea economică a țării.

„Atât timp cât aceste agenţii, şi în special agenţia Fitch, solicită informaţii, trebuie să fim acolo şi să le oferim aceste informaţii, astfel încât să încercăm să transmitem mesaje care să ajute în situaţia dată”, a adăugat acesta.

„Să nu transmitem un semnal de derapaj”

Nazare a avertizat că România trebuie să respecte în continuare țintele fiscal-bugetare și angajamentele asumate prin Comisia Europeană și prin PNRR, în ciuda perioadei de interimat politic: „Traiectoria fiscal-bugetară nu trebuie neglijată, pentru că este la fel de importantă ca şi înainte, astfel încât în toată această perioadă de interimat să nu transmitem un semnal de derapaj. De fapt, Comisia Europeană, agenţiile şi investitorii sunt extrem de atenţi şi îngrijoraţi asupra ceea ce se întâmplă astăzi în România”. 

Acesta a insistat că toate proiectele legate de PNRR trebuie continuate fără întârzieri, mai ales în contextul termenelor-limită care urmează la finalul lunii mai.

Citește și: VIDEO Euro a atins un nou maxim istoric. Profesorul Cristian Păun avertizează că economia României este „praf”: „Leul o ia razna”

În ceea ce privește evoluția cursului valutar, Alexandru Nazare a declarat că este în contact permanent cu Mugur Isărescu și că Banca Națională a României (BNR) încearcă să mențină stabilitatea financiară: „Am avut în această perioadă mai multe convorbiri cu domnul guvernator. Sunt convins că Banca Naţională face tot ce-i stă în putinţă în acest moment pentru a ţine lucrurile sub control, având în vedere situaţia dată”. 

Întrebat despre informațiile apărute în spațiul public privind o posibilă nominalizare a sa pentru funcția de premier, ministrul Finanțelor a evitat un răspuns direct și a spus că prioritatea sa rămâne activitatea din minister.

„Am proiecte importante în derulare la Ministerul Finanţelor pe care intenţionez să le continui. Sunt foarte importante aceste proiecte, ţin foarte mult la ele, ţin de digitalizare, de creşterea încasărilor, de transformări strategice importante ale Ministerului Finanţelor pe termen mediu şi lung”, a declarat acesta.

Cât despre perioada următoare, acesta a explicat că este una crucială pentru absorbția fondurilor europene și pentru implementarea unor programe strategice.

„Vor vorbi de sfârşitul lunii mai, avem nişte termene importante pentru PNRR, de care depinde succesul absorbţiei fondurilor din PNRR. Avem termene importante şi în privinţa programului SAFE, ca atare trebuie să mă concentrez pe acest subiect”, a conchis acesta.

Parlamentul a adoptat marți moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE – Întâi România împotriva Guvernului Bolojan. Moțiunea a trecut cu 281 de voturi „pentru”, patru voturi „împotrivă”, iar trei voturi au fost anulate.

Citește și: VIDEO Ministrul Economiei, Irineu Dărău: „Nu avem timp de prea multe ezitări și zgomot. Prioritatea zero: PNRR și programul SAFE”

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...