Experţi ai FMI: Măsurile de austeritate au crescut inegalităţile sociale

Data publicării:
misiune fmi Schaechter

"Vasta consolidare bugetară în curs în mai multe economii a dat naştere unor îngrijorări legate de potenţialul său impact asupra inegalităţilor", admit economişti ai FMI într-un raport privind inegalităţile, citat de Mediafax.

Potrivit lor, planurile de economii bugetare conduc, în mod "tradiţional", la pierderi de locuri de muncă, care au "tendinţa de a consolida inegalităţile" în detrimentul celor mai puţin favorizaţi, ale căror venituri depind aproape în totalitate de salarii.

FMI, care negociază în prezent un plan de ajutorare cu Ucraina, a admis deja că a subestimat impactul austerităţii asupra creşterii, dar este pentru prima oară când evocă consecinţele sale asupra inegalităţilor sociale.

Raportul, care nu reprezintă poziţia oficială a Fondului, se referă, în special, la Europa, unde cinci ţări împovărate de datorii publice, între care Grecia sau Irlanda, au fost nevoite să implementeze măsuri de austeritate în schimbul primirii unor ajutoare financiare din partea UE sau FMI.

Potrivit acestor experţi, "inegalităţile au crescut" în aproximativ jumătate din ţările europene care au efectuat "ajustări bugetare" în perioada 2007-2012.

Arătându-se îngrijoraţi în legătură cu o creştere generală a inegalităţilor, aceşti experţi propun măsuri care ies din tradiţia instituţiei.

În privinţa programelor de ajutor social, ei sugerează "creşterea cheltuielilor publice pentru obiective sociale" şi sprijinirea unei fiscalităţi "mai progresive" pentru cei mai bogaţi.

Ţările care impozitează în funcţie de venit ar putea astfel adopta "impozite mai mari pentru cei mai avuţi decât pentru clasa de mijloc", potrivit raportului.

De asemenea, Fondul îndeamnă la creşterea impozitării proprietăţilor funciare, măsură care vizează în mod inerent familiile mai bogate. "Aceste taxe sunt echitabile şi eficiente şi există o marjă considerabilă pentru a le creşte în numeroase ţări", anunţă raportul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri