Fermierii avertizează că lipsa furajelor va provoca scumpirea alimentelor

Data publicării:
28122012 20nutret-40899

Domnul Bucur din satul sibian Răşinari îşi aminteşte de anii în care podul casei sale era plin cu fâneţe. Acum, prin şură bate vântul.

„Aici suntem în podul şurii mele, unde țin nutrețul. Am fân și ovăz, ovăz de coasă și aici am un strop de otavă. Atât s-a făcut anul ăsta. Era până sus la acoperiț, acum e cam jumate”, spune Severin Bucur.

Totul din cauza secetei care i-a pârjolit paiele de pe câmp, spune fermierul. Ca să îşi poată hrăni cum se cuvine cele trei vaci şi cei doi cai pe care îi creşte în ogradă, Severin Bucur ar trebui să scoată din buzunare cel puţin 1.000 de lei pe lună. Cu aceşti bani, fermierul ar putea cumpăra toate furajele necesare.

„O să amestecăm fânul. Adică hrana animalelor o să o prelungim cu furaje din acestea: cu porumb, grau, orz, ovăz. O să coste mai mult. Nu poţi să ții vitele, să le spui că nu este sau că nu ai. Trebuie sa le dai”, adaugă fermierul.

Şi Florin, un tânăr crescător de oi din Mărginimea Sibiului, resimte din plin lipsa nutreţurilor, deşi mulţi l-ar putea considera norocos. De pe o întindere de aproape zece hectare, oierul a strâns anul acesta în jur de 50 de baloţi, grei de aproape 100 de kilograme. Insuficienţi, însă, pentru cele 500 de oi ale sale care au consumat până acum aproape trei sferturi din rezerva de nutreţ

„E puțin, că iarna e grea! Animalele, iarna, mănâncă mai mult, că pe câmp nu au ce. Zăpadă, una alta. E criză mare de nutreț. N-avem ce face, asta e”, spune și Florin.

Efectele lipsei nutrețului: reducerea numărului de animale și scumpirea alimentelor

Specialiştii spun că lipsa nutreţurilor va reduce treptat numărul de animale şi va creşte considerabil preţul laptelui, al cărnii şi al brânzei de oaie, de vacă sau de capră.

Criza de furaje este foarte mare la nivel național la crescători. Cred că mulți dintre crescători vor fi nevoiți să vândă din animale, să le reducă. Marfa noastră este o marfă perisabilă. Vom fi nevoiți să o vindem! Creștere (la preturi – n. red.) va fi, dar nu putem să estimăm exact cu cât va fi, cum va fi. Trebuie să ținem cont și de faptul că, fiind marfă perisabilă, trebuie să o dăm, că dacă nu o aruncam”, declară Marcel Andrei, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale.

Un balot de 400 de kilograme de fân se vinde pe piaţa neagră a agriculturii cu aproape 100 de euro. Peste 50% din suprafaţa agricolă a judeţului Sibiu este ocupată cu păşuni şi fâneţe, iar potrivit statisticilor aproximativ jumătate din această suprafaţă a fost pustiită de secetă în vara acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri