Filtrul care elimină supraacciza. Corneliu Birtok-Băneasă a fost premiat la Geneva pentru invenția sa

Data publicării:
filtru

Inginerul Corneliu Birtok-Băneasă a câştigat medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, după ce a realizat un dispozitiv de transfer al aerului, care reduce consumul de carburant cu peste 5% la autobuze şi camioane.

„Acest dispozitiv costă de la 500 de euro în sus și depinde de materialele din care este construit și de tipul camionului sau autobuzului căruia i se adresează. El se poate procura pentru motorizările compatibile în 1-2 săptămâni”, spune Corneliu Birtok-Băneasă, inventator.

Calculele arată că transportatorii vor putea economisi, într-un an, chiar şi 2.000 de euro pentru fiecare autovehicul.

„La un camion care consumă în medie 30 de litri la 100 de kilometri avem o reducere de 1,5 poate și mai bine. Înmulțim această reducere cu prețul motorinei de astăzi și obținem, cum v-am spus, la 100.000 de kilometri o reducere foarte bună, de cel puțin 2.000 de euro”, explică Daniel Mazilu, subsecretar general ARTRI.

Folosirea acestui dispozitiv poate anula costul suplimentar generat de supraacciza de 7 eurocenţi. Un camion care parcurge 100.000 de kilometri pe an ar avea nevoie de 30.000 de litri de carburant. Valoarea supraaacizei pentru această cantitate este de 2.100 de euro.

Acum patru ani, Corneliu Birtok-Băneasă a inventat un dispozitiv similar şi pentru autoturisme, pentru care primeşte peste 50 de comenzi pe lună.

Prețul pentru un filtru supraaspirant universal este de 350 de lei plus taxele de transport. Montajul este foarte simplu, în circa o oră se poate monta dacă motorizarea este compatibilă”, spune Corneliu Birtok-Băneasă.

Chiar şi în lipsa unui astfel de filtru, specialiştii spun că putem face economie de carburant dacă suntem atenţi la anumite detalii.

„Presiunea din anvelope, mentenanța autovehicului conformă producătorului, ce greutăți suplimentare ducem în porbagaj, stilul de conducere al nostru care poate fi uneori agresiv datorită condițiilor de trafic”, explică Marcel Punga, consultant transporturi.

În România se consumă anual 7 milioane de tone de carburant, iar valoarea combustibilului cumpărat se apropie de 10 miliarde de euro. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri