Video Alexandru Nazare propune majorarea capitalului social minim pentru SRL-uri. Măsura vizează combaterea firmelor-fantomă

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - GUVERN - MASURI FISCALE - CONFERINTA - 3 IUL 2025
Alexandru Nazare. Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat după ședința coaliției că susține modificarea capitalului social minim pentru SRL-uri, cu scopul de a combate fenomenul firmelor-fantomă. Noua propunere introduce un sistem adaptiv, prin care suma capitalului social este corelată cu dimensiunea afacerii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ministrul a explicat că măsura este necesară, în condiţiile în care astăzi, în România, poţi înfiinţa o firmă cu 1 leu capital social, iar această sumă modică a avut rolul iniţial de a susţine start-up-urile, dar a generat şi efecte negative: apariţia a numeroase firme-fantomă.

„Capital social SRL: Am susţinut ieri, în şedinţa coaliţiei de guvernare, o măsură importantǎ pentru IMM-uri şi start-up-uri - modificarea capitalului social minim pentru SRL-uri. În urma dezbaterii publice şi a numeroaselor sugestii pe care le-am primit din mediul antreprenorial, noua propunere introduce un sistem adaptiv, corelând suma capitalului social cu dimensiunea afacerii”, a anunțat ministrul Finanţelor, pe Facebook.

Potrivit propunerii:

  • pentru companiile cu venituri sub 395.000 lei, capitalul social minim va fi 500 lei;
  • pentru firmele cu venituri între 395.000 și 7.000.000 lei, capitalul minim va fi 5.000 lei;
  • pentru firmele cu venituri de peste 7.000.000 lei, pragul va fi 90.000 lei.

Ministrul a precizat că, pentru societățile nou-înființate, capitalul social minim pornește de la 500 lei, oferind accesibilitate antreprenorilor la început de drum, dar că odată cu creșterea activității va crește și pragul cerut. Totodată, majorările de capital efectuate până la 31 decembrie 2026 vor beneficia de o reducere cu 50% a tarifului de publicare în Monitorul Oficial, dacă modificarea privește exclusiv capitalul social.

Nazare a argumentat măsura prin faptul că posibilitatea de a înființa sute de firme cu capital de 1 leu a dus la apariția generalizată a companiilor-fantomă, fără activitate reală, care acumulează datorii și apoi dispar. Multe dintre acestea, a spus el, fac parte din rețele de fraudă de tip carusel TVA sau sunt folosite pentru a ascunde beneficiarii unor tranzacții ilegale.

„Noua regulă va obliga toate firmele să majoreze capitalul social minim, în termenul legal. Ce înseamnă acest lucru? Reţelele de firme-fantomă vor ieşi la suprafaţă sau se vor închide – cei corecţi vor creşte capitalul, iar cei care deţin sute de firme şi nu vor depune vor fi astfel filtraţi. Proprietarii reali ai firmelor nu se vor mai putea ascunde în spatele SRL-urilor de 1 leu”, subliniază el.

El a comparat situația din România cu cea din alte țări europene, unde capitalul social minim este mult mai ridicat:

  • Austria – 10.000 euro,
  • Germania – 25.000 euro,
  • Slovenia – 7.500 euro,
  • Ungaria – 7.500 euro.

„România este una dintre țările cu cel mai mic capital social cerut la înființarea unui SRL. Există și state unde pragul este simbolic, de 1 euro, dar acestea nu se confruntă cu fenomenul masiv al firmelor-fantomă și nici cu deficitul bugetar record al României – cel mai mare din UE, cauzat în mare parte de slaba colectare”, a mai spus ministrul.

Nazare a subliniat că banii depuși ca capital social pot fi folosiți pentru cheltuielile curente ale firmei, nefiind blocați. El consideră că măsura va proteja companiile corecte și statul, reducând drastic fenomenul fraudelor fiscale.

Proiectul este în prezent în consultare publică, iar ministrul invită cetățenii să transmită observații și sugestii privind pragurile propuse pentru capitalul social minim al SRL-urilor.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...