Amenzile sunt încasate ilegal după 1 ianuarie 2019

Doru Cireaşă Data publicării:
amenda

Miile de români amendați de la începutul acestui an pentru diferite contravenții pot să nu își plătească amenzile, căci lipsesc prevederile legale necesare. La începutul acestui an a intrat în vigoare o nouă lege privind achitarea amenzilor contravenționale care trebuia urmată și de norme de aplicare. Cel puțin așa cere legea în cauză. Aceasta a fost dată cu numărul 203, dar la o lună și jumătate de la intrarea în vigoare normele lipsesc. Banii intră ilegal în buzunarul statului.

Legea în cauză , anume 203 din 2018, a fost adoptată în vara anului trecut și este numită „măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale” .

Noutățile legii

Pe lângă faptul că majorează la 15 zile termenul de plată a jumătate din amenda aplicată, față de 48 de ore în trecut, legea conține prevederi importante privind instituirea unui cont unic în care se fac plățile către Trezorerie în contul amenzilor (față de plata la unități ale administrației locale). Legea nouă impune introducerea unui titlul de creanță electronic care preia informațiile din procesul verbal de contravenție (PVC). Pe baza titlului poate fi urmărită la nivel național încasarea amenzilor de la contravenienți. 

Legea a intrat în vigoare în luna august a anului trecut, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar primele 17 articole ale acesteia se aplică de la 1 ianuarie 2019.

Pentru a fi aplicabilă însă legea are nevoie norme de aplicare. „Normele de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la 31 decembrie 2018”, spune legea 203 la articolul 23. Normele ar trebui să lămurească:

  • forma procesului verbal de contravenție
  • structura seriei de evidență a procesului verbal de contravenție
  • informațiile ce sunt parte a „situației PVC” care se trec în titlul de creanță electronică
  • procedura de prelucrare și transmitere a titlurilor de creanță electronică, inclusiv termenele aferente
  • modalitățile de plată privind încasarea amenzilor contravenționale

Toate aceste informații lipsesc, fapt confirmat de avocați. Ei trec și în revistă consecințele. „Pot confirma că nu există norme de aplicare”, spune avocatul Adrian Cuculis de la firma de avocatură „Cuculis și Asociații”. Ce înseamnă aceasta? Că aplicarea amenzilor este ilegală? Nu, spune el. „Părerea mea este că nu aplicarea amenzilor în sine este ilegală, ci, din punctul meu de vedere, oamenii nu sunt obligați să plătească amenzile. De fapt încasarea amenzilor este nereglementată și aceasta o face și nelegală, afirmă el.

Astfel, se ridică întrebarea pe ce bază legală folosește Poliția sau alte entități care aplică amenzi contravenționale PVC în formă ce nu apare în niciun act legal? Care sunt modalitățile de plată a amenzilor dacă normele în care acestea sunt prevăzute lipsesc? Cum se poate introduce in sistemul informatic un titlul electronic de creanță dacă conținutul acestuia, prevăzut de norme lipsește?

Încasarea amenzilor contravenționale se zice că se face prin modalitățile stabilite prin norme. Nu am norme, legea nu ar trebui să fie aplicabilă”, spune avocatul.

Pot fi folosite vechile prevederi? Nu, răspunde Cuculis. „Atât timp cât ai o lege în vigoare înseamnă că vechea lege își încetează efectele , nu înseamnă că normele de aplicare ale legii vechi pot veni să suplinească normele ce trebuiau date pe legea nouă. Aici se și schimba legea, prin introducerea contului unic (de Trezorerie - n.red.)”, afirmă el.

Cuculis spune că este astfel ilegală încasarea sumelor de bani. „Încasarea de-a brambura poate avea drept consecință nulitatea relativă a încasării sumelor respective. Adică cineva se poate supăra și spune „vreau să văd normele de aplicare, unde se duc banii, cum plătesc, etc și încasarea devine ilegală”.

Titlul de creanță electronic poate fi orice amendă contravențională, aplicată de orice organ al statului, cum ar fi și cei de la Autoritatea pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Dacă ai primi o astfel de amendă poate fi nulă de drept. „Nu este o nulitate absolută a amenzii, ci o nulitate a încasării propriu-zise”, explică Cuculis.

El opinează că absența normelor poate fi invocată în instanțele de judecată. ”Mergând pe o chestiune expandată poți încerca în instanță orice, atât timp cât ai un fir logic și rezonabil”, afirmă el.

La mijlocul lunii ianuarie Ministerul Dezvoltării a emis un proiect de norme de aplicare a Legii 203 din 2018 care să fie incluse într-o HG. Este însă neclar dacă proiectul a ajuns spre adoptare la Guvern și, dacă da, de ce nu a fost votat și nu a intrat în vigoare.

Situația este una sensibilă în condițiile în care aceste aspecte ridică semne de întrebare asupra legalității tuturor proceselor verbale de contravenție eliberate de la începutul anului și a plăților făcute, precum și a urmăririi acestor plăți în sistemul național în relația contravenienți – unități financiare ale administrației publice locale - trezoreria statului.

De curând Digi24.ro a relatat un caz de neconcordanță între codurile IBAN de Trezorerie trecute pe PVC eliberate după 1 ianuarie 2019 (conform proiectului de norme de aplicare a legii 203/2018) și cele de pe site-ul ghiseul.ro ce corespund fostelor prevederi legale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un picior într-o gheată găsit pe cel mai înalt vârf din lume ar putea dezlega unul dintre marile mistere...
Digi FM
Actorul Silviu Biriș, absolvent de Teologie: „Dacă tăticu’ a murit alcoolic, nu împărțim băutură pentru...
Pro FM
Părinții Biancăi Censori se simt „păcăliți” după ce aceasta s-a împăcat cu rapperul Kanye West: „Sunt șocați...
Film Now
De ce simte Ben Affleck că nu se poate îndepărta de Jennifer Lopez. Actorul nu a știut că ea va vorbi despre...
Adevarul
Metoda bizară folosită de directorul general al Levi's pentru a-și menține blugii curați: „Mă bag la duș, mă...
Newsweek
Cine a primit, deja, 250 lei pe cardul de alimente? În ce zile intră banii la ceilalți beneficiari?
Digi FM
"Dacă îi dau fetele 2 săptămâni, nu știe ce să facă cu ele". Pepe, în conflict cu fosta soție pentru custodia...
Digi World
O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le consumă...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Cum arată Isabella Rossellini la 72 de ani. Model și actriță cu părinți celebri, italianca și-a început...
UTV
Cu cine isi petrece Mario Fresh timpul in Dubai, dupa despartirea de Alexia Eram