Analiză Business Club: Primul lucru pe care ar trebui să-l facă Ludovic Orban, dacă ajunge la Palatul Victoria

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban aplaudand inquam ganea 20190808162017_OGN_2763-01
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ludovic Orban a anunțat, marți, de la Cotroceni, după ce a fost desemnat să formeze noul guvern, că printre prioritățile noului Executiv pe partea economică vor fi refacerea echilibrelor macroeconomice, restructurarea aparatului guvernamental și digitalizarea aparatului public. Urmăriți mai jos analiza Business Club pe acest subiect:

Sunt principii vagi, că deh, aşa sunt principiile, dar nu de asta am dus lipsă în ţara asta, de principii anunţate, ci de implementare.

Digitalizarea administraţiei trebuie să înceapă de la Fisc. Dacă s-ar putea face peste noapte ar fi perfect. Trebuie adus urgent SAFT-ul. Sună a maşină străină, dar de fapt e un standard de raportare a taxelor elaborat la nivel de OCDE şi aplicat în funcţie de legislaţia naţională în diverse state.

Practic, se crează o bază de date, care nu doar că uşurează raportarea, dar în acelaşi timp facilitează şi urmărirea. Dacă o firmă raportează prin factură X relaţia contractuală cu firma Y şi asta nu a înregistrat, poţi să te duci ţintă. Digitalizarea în acest fel nu va mai permite ocolirea evaziunii. Pentru că, o spunem cu toată responsabilitatea, în această ţară unde evziunea este pe studiile moderate la 16% din PIB, marile tunuri se dau prin protecţie asigurată politic. Sunt firme care nu au fost călcate de fisc de la înfiinţare şi fac ce vor. Când ai bază de date digitală nu mai poţi să închizi ochii pentru că la final se poate închide uşa cu zăvorul pentru neglijenţă în serviciu.

Polonia are trei ani de când a introdus SAFT şi neîncasarea de TVA a scăzut de la 24 la 10%. Rapid de tot. Se închid uşile.

Reformatorul de TV Eugen Orlando Teodorovici a promis mult dar nu a mişcat un deget în direcţia digitalizării administraţiei fiscale. Se vorbea vag de introducerea sistemului, dar mai încolo... mai era nişte vreme. S-a obţinut o aprobare pentru un proiect din fonduri europene şi etape şi proceduri.. bla... bla. Făcut rapid cu bani de la buget şi deocontat mai încolo din bani europeni.

România are neîncasare de TVA de 36%. Practic o treime din banii cuveniţi nu vin. Pentru Ministerul Finanţelor este vehiculat numele lui Forin Cîţu. Ar avea în plan adoptarea acestui standard. Se pot reduce multe goluri de finanţare din combaterea evaziunii. Dar din aia serioasă nu de faţadă. Ca şi în alte cazuri, nu avem nevoie să înlocuim evaziunea protejată a PSD cu evaziunea protejată a PNL, care se pot şi intersecta uneori că de interesele mai sunt şi transpartinice.

Iar dacă Orban e serios cu digitalizarea aia a administraţiei, atunci când se va instala la Palatul Victoria, dacă va trece de Parlament, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să-i facă o invitaţie lui Daniel Dines de la UiPath, eventual să-i plătească şi biletul de avion, ca să afle cum e cu boţii ăia, cu acea inteligenţă aritficială care poate elimina munca repetititvă. Apoi să copieze cât posibil digitalizarea adminsitratiei din Estonia.

Au făcut o treabă grozavă acolo. Şi chiar dacă e o ţară mică, cu doar 1,3 milioane de locuitori, ceea ce presupune şi o administraţie pe măsură, sigur se pot trage învăţăminte şi pentru o ţară mai mare, cu mai multe milioane de locuitori. Începem să ne ferim de o cifră că nu mai ştim câţi mai suntem prin ţara asta.

Trebuie să punem deocamdată un praf de sare pe promisiunile de investiţii. Nu e spaţiu fiscal, a fost îngustat atât de mult de guvernele anterioare încât va fi nevoie să treacă o vreme pentru a lărgi resursele bugetare în această direcţie.

Am insistat mult astăzi pe digitalizare pentru că poate fi făcută într-un timp relativ scurt cu rezultate palpabile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri