Angajații ANAF vor fi evaluați în funcție de rezultate din 2027. Ce recompense și penalizări sunt prevăzute

Data publicării:
bani oferiti dintr-o mana intr-alta la banca ghiseu
Performanța angajaților ANAF va fi răsplătită cu până la trei salarii de bază, iar rezultatele slabe vor aduce tăieri salariale. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Inspectorii ANAF care vor primi calificativul „satisfăcător” vor avea drepturile salariale diminuate cu 10% până la următoarea evaluare anuală, potrivit unei metodologii adoptate luni de Guvern. Noul sistem se va aplica de la 1 ianuarie 2027 și va permite acordarea unor recompense de până la trei salarii de bază angajaților care obțin rezultate, își îndeplinesc indicatorii și respectă condițiile de integritate.

Hotărârea adoptată la propunerea Ministerului Finanțelor schimbă modul în care va fi evaluată performanța personalului Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Mecanismul va face legătura între rezultatele generale ale instituției, performanța fiecărei structuri și contribuția individuală a angajatului și va introduce consecințe pentru rezultatele slabe.

„Rezultatele în colectare și în execuția bugetară obținute consecvent în ultimul an arată că lucrurile se pot schimba atunci când există obiective clare și responsabilitate. În toată această perioadă, echipe dedicate din cadrul ANAF au susținut un efort foarte mare și au demonstrat, prin rezultate, că instituția poate funcționa altfel. Dar nu putem construi performanța unei instituții pe efortul excepțional al câtorva oameni. Trebuie să transformăm această disciplină într-o regulă la întreg nivelul ANAF: performanța să fie măsurată și recunoscută, iar lipsa de performanță să aibă consecințe”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Evaluarea va avea trei niveluri de performanță

Acordarea recompenselor va depinde de îndeplinirea succesivă a trei condiții:

  • Performanța ANAF: instituția trebuie să realizeze programul de încasări stabilit de Ministerul Finanțelor;
  • Performanța structurii: direcția, administrația, serviciul sau compartimentul în care lucrează angajatul trebuie să își îndeplinească indicatorii;
  • Performanța individuală: angajatul trebuie să își realizeze indicatorii proprii și să contribuie efectiv la rezultatele structurii.

Prin urmare, atingerea obiectivelor de către o structură nu va genera automat recompense pentru toți angajații acesteia. Contribuția fiecărei persoane va fi evaluată separat.

Indicatorii vor fi stabiliți anual, pentru fiecare structură organizatorică, în funcție de obiectivele strategice ale ANAF, atribuțiile acesteia și programul de încasări. Fiecare criteriu va avea ținte, surse de date, formule de calcul, termene de raportare și documente justificative.

Evaluarea nu se va mai baza în principal pe volumul activității, ci și pe calitatea rezultatului. În cazul controalelor fiscale, vor conta identificarea corectă a riscurilor și soliditatea deciziilor emise, inclusiv în etapele ulterioare de contestare.

Metodologia prevede că indicatorii nu pot fi construiți astfel încât să încurajeze controale nejustificate, comportamente abuzive sau afectarea disproporționată a drepturilor contribuabililor. Ministerul urmărește astfel controale mai bine direcționate și reducerea presiunii administrative asupra persoanelor și companiilor care își respectă obligațiile fiscale.

Recompense de până la trei salarii și malus pentru neperformanță

Pentru a putea primi o recompensă, angajatul trebuie să obțină calificativul „bine” sau „foarte bine” la evaluarea anuală, să își îndeplinească indicatorii individuali, să respecte condițiile de integritate și să nu se afle într-una dintre situațiile de excludere prevăzute de metodologie.

Plafoanele maxime vor fi stabilite în funcție de activitatea desfășurată:

  • până la trei salarii de bază pentru activități precum managementul riscurilor fiscale, antifrauda, executarea silită, managementul informației, evidența pe plătitor și monitorizarea veniturilor;
  • până la două salarii de bază pentru inspecția fiscală, verificarea situației fiscale personale, executarea silită în cazuri speciale și anumite activități juridice și de resurse umane;
  • până la un salariu de bază pentru celelalte categorii de activități.

Aceste sume reprezintă plafoane maxime, nu recompense garantate și nici drepturi salariale. Valoarea acordată va depinde de rezultatele obținute, contribuția individuală și fondurile disponibile în bugetul ANAF.

Recompensa se va acorda o singură dată pe an, după finalizarea evaluării și validarea indicatorilor. Plata va fi făcută în anul următor celui pentru care a fost analizată performanța, pe baza propunerilor formulate de conducătorii structurilor și aprobate prin ordin al președintelui ANAF.

În cazul neperformanței, inspectorul care va primi calificativul „satisfăcător” va avea drepturile salariale diminuate cu 10% până la următoarea evaluare anuală. Principiul introdus prin noul sistem este că performanța și rezultatele slabe nu mai pot produce aceleași consecințe.

Performanța excepțională va rămâne un mecanism distinct de recompensa anuală. În aceste situații, simpla stabilire a unor sume suplimentare printr-un act de control nu va fi suficientă. Vor fi luate în calcul doar creanțele definitive și încasate efectiv, precum și contribuția directă, documentată, a angajatului la obținerea rezultatului.

Metodologia va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar indicatorii-cheie vor fi aprobați anual prin ordin al ministrului Finanțelor, pe baza propunerilor ANAF. În cel mult 90 de zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, președintele Agenției va stabili circuitul intern al propunerilor, procedurile de verificare și raportare și modul de evidență a recompenselor.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”